Sari la conținut

Lista conducătorilor de stat în anul 2018

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Lista conducătorilor de stat în anul 2018 se bazează pe Lista statelor lumii și pe Lista de teritorii dependente, așa cum sunt ele cunoscute de la 1 ianuarie pâna la 31 decembrie 2018. [1]

Lista principală numără, în anul 2018, 193 state membre în cadrul ONU. Listele adiționale conțin: State independente recunoscute parțial de comunitatea internațională, State independente nerecunoscute, Teritorii independente de facto, Entități cu statut apropiat de cel de stat, Territorii nesuverane, autonome sau cu administrație specială și Guverne alternative și / sau în exil. [2].

Șefii executivului statelor suverane sunt în principal șefii de stat și șefii de guvern:

  • Un șef de stat este o persoană fizică, uneori juridică, care reprezintă simbolic continuitatea și legitimitatea statului. Lui îi sunt rezervate în mod tradițional diverse funcții: reprezentarea externă, promulgarea legilor, nominalizarea titularilor unor funcții publice la nivel înalt. În funcție de stat el poate fi cel mai important deținător al puterii executive sau doar să personalizeze puterea supremă exercitată în numele lui de alte personalități politice.
  • Un șef de guvern este o persoană fizică care deține primul sau al doilea rol executiv (conform tipului de regim politic) și se află în fruntea guvernului adică a totalității miniștrilor sau secretarilor de stat însărcinați cu responsabilități executive.

În cazul teritoriilor autonome și a altor colectivități nesuverane, adică dependente de un stat suveran, titlurile șefului executiv local sunt diferite: prefect, bailiff, guvernator, președinte, etc.

State independente recunoscute cvasigeneral

[modificare | modificare sursă]
Statul Funcția Numele Începând cu
Afganistan Președinte al Republicii Ashraf Ghani 29 septembrie 2014
Șef al executivului (prim-ministru) Abdullah Abdullah 29 septembrie 2014
 Africa de Sud
    (vezi și : §13)
Președinți ai Republicii
(succesivi)
Cyril Ramaphosa [3] 14 februarie 2018
Jacob Zuma 9 mai 2009
 Albania Președinți ai Republicii
(succesivi)
Ilir Meta [4] 24 iulie 2017
Bujar Nishani 24 iulie 2012
Prim-ministru Edi Rama 15 septembrie 2013
 Algeria Președinte al Republicii Abdelaziz Bouteflika [5] 27 aprilie 1999
Prim-ministru Ahmed Ouyahia [6] 16 august 2017
 Andorra Coprinț episcopall [7] Joan Enric Vives Sicília 12 mai 2003
Coprinț francez [8] Emmanuel Macron 14 mai 2017
Reprezentant personal al coprințului episcopal Josep Maria Mauri 20 iulie 2012
Reprezentant personal al coprințului francez Patrick Strzoda 15 mai 2017
Șef al guvernului Antoni Martí [9] 1 aprilie 2015
 Angola Președinte al Republicii João Lourenço 26 septembrie 2017
 Antigua și Barbuda
    (vezi și:§13)
Regină Elisabeta a II-a [10] 1 noiembrie 1981
Guvernator general sir Rodney Williams 14 august 2014
Prim-ministru Gaston Browne 13 iunie 2014
 Arabia Saudită Rege Salman [11] 23 ianuarie 2015
Președinte al Consiliului de Miniștri Salman [11] 23 ianuarie 2015
 Argentina
    (vezi și: §13)
Președinte al Națiunii [12] Mauricio Macri 10 decembrie 2015
Șef al cabinetului Marcos Peña 10 decembrie 2015
 Armenia Președinți ai Republicii
(succesivi)
Armen Sarkissian [13] 9 aprilie 2018
Serzh Sargsyan [14] 9 aprilie 2008
Prim-minștri
(succesivi)
Ararat Mirzoyan (interimar) [15] 26 noiembrie 2018 - 5 decembrie 2018
Nikol Pashinyan [16], [17] (interimar) 8 mai 2018
Karen Karapetyan [18] (interimar) 23 aprilie 2018
Serzh Sargsyan [19] 17 aprilie 2018
Karen Karapetyan 13 septembrie 2016
 Australia
    (vezi și: §6)
Regină Elisabeta a II-a [10] 6 februarie 1952
Guvernator general sir Peter Cosgrove 27 martie 2014
Prim-miniștri
(succesivi)
Scott Morrison 24 august 2018
Malcolm Turnbull 15 septembrie 2015
 Austria Președinte federal al Republicii Alexander Van der Bellen 26 ianuarie 2017
Cancelar federal Sebastian Kurz 18 decembrie 2017
 Azerbaidjan
    (vezi și: §3 și §13)
Președinte al Republicii Ilham Aliyev [20], [21] 15 octombrie 2003
Prim-miniștri
(succesivi)
Novruz Mammadov 21 aprilie 2018
Artur Rasizade [22] 31 octombrie 2003
 Bahamas Regină Elisabeta a II-a [10] 10 iulie 1973
Guvernatoare generalǎ dame Marguerite Pindling [23], [24] 8 iulie 2014
Prim-ministru Hubert Minnis 11 mai 2017
 Bahrain Rege șeic Hamad bin Isa al Khalifa [25] 6 martie 1999
Prim-ministru (ministru președinte) șeic Khalifa bin Salman al-Khalifa [26], [27] 19 ianuarie 1970
 Bangladesh Președinte al Republicii Abdul Hamid [28] 20 martie 2013
Prim-ministru șeica Hasina Wazed [29], [30] 6 ianuarie 2009
 Barbados Regină Elisabeta a II-a [10] 30 noiembrie 1966
Guvernatori generali
(succesivi)
dame Sandra Mason [31] 8 ianuarie 2018
sir Philip Greaves (interimar) 1 iulie 2017
Prim-miniștri
(succesivi)
Mia Mottley 25 mai 2018
Freundel Stuart 23 octombrie 2010
Belarus
   (vezi și : §15)
Președinte [12] Aleksandr Lukașenko 20 iulie 1994
Prim-miniștri
(succesivi)
Siarhiej Rumas 18 august 2018
Andrei Kobyakov 27 decembrie 2014
 Belgia Rege (al belgienilor) Filip 21 iulie 2013
Prim-ministru Charles Michel 11 noiembrie 2014
 Belize Regină Elisabeta a II-a [10] 21 septembrie 1981
Guvernator general sir Colville Young 17 noiembrie 1993
Prim-ministru Dean Barrow 8 februarie 2008
 Benin [32] Președinte al Republicii Patrice Talon 6 aprilie 2016
 Bhutan Rege Jigme Khesar Namgyel Wangchuck 14 decembrie 2006
Prim-miniștri (lyonchen)
(succesivi)
lyonchen Lotay Tshering 7 noiembrie 2018
Dasho Tshering Wangchuk (Consilier Șef al Guvernului Interimar) 9 august 2018
lyonchen Jigme Thinley 29 iulie 2013
 Birmania [33] Președinți ai Republicii
(succesivi)
Win Myint 30 martie 2018
Myint Swe (interimar) 21 martie 2018
Htin Kyaw 30 martie 2016
Consilier de Stat (prim-ministru) Aung San Suu Kyi 6 aprilie 2016
 Bolivia Președinte constituțional al statului plurinațional Evo Morales 22 ianuarie 2006
 Bosnia și Herzegovina [34] Președinți ai Consiliului Prezidențial [35]
(succesivi)
Milorad Dodik 20 noiembrie 2018
Bakir Izetbegović [36] 17 martie 2018
Dragan Čović [37] 17 iulie 2017
Președinte al Consiliului de Miniștri Denis Zvizdić 11 februarie 2015
Înalt reprezentant internațional Valentin Inzko (Austria) 26 martie 2009
 Botswana Președinți ai Republicii
(succesivi)
Mokgweetsi Masisi 1 aprilie 2018
Seretse Ian Khama 1 aprilie 2008
 Brazilia
    (vezi și : §13)
Președinte al Republicii federale Michel Temer [38] 12 mai 2016
 Brunei Sultan [și suveran (Yang Di Pertuan)] sir Hassanal Bolkiah 5 octombrie 1967
Prim-ministru sir Hassanal Bolkiah 1 ianuarie 1984
 Bulgaria Președinte al Republicii Rumen Radev 22 ianuarie 2017
Prim-ministru (ministru președinte) Boiko Borisov [39] 4 mai 2017
 Burkina Faso [40] Președinte al Faso (Republicii) Roch Marc Christian Kaboré [41] 29 decembrie 2015
Prim-ministru Paul Kaba Thiéba 6 ianuarie 2016
 Burundi Președinte al Republicii Pierre Nkurunziza [42] 26 august 2005
 Cambodgia Rege Norodom Sihamoni 29 octombrie 2004
Prim-ministru samdech Hun Sen [43] 31 decembrie 1984
 Camerun Președinte al Republicii [12] Paul Biya [44] 6 noiembrie 1982
Prim-ministru Philémon Yang 30 iunie 2009
 Canada Regină Elisabeta a II-a [10] 6 februarie 1952
Guvernatoare generalǎ Julie Payette 2 octombrie 2017
Prim-ministru Justin Trudeau [45] 4 noiembrie 2015
 Capul Verde [46] Președinte al Republicii Jorge Carlos Fonseca 21 august 2011
Prim-ministru Ulisses Correia e Silva 22 aprilie 2016
 Cehia Președinte al Republicii Miloš Zeman [47] 7 martie 2013
Prim-ministru (președinte al Guvernului) Andrej Babiš 13 decembrie 2017
Centrafricană, Republica Președinte al Republicii [12] Faustin-Archange Touadéra [48] 30 martie 2016
Prim-ministru Simplice Sarandji 2 aprilie 2016
 Chile
   (vezi și : §13)
Președinți ai Republicii
(succesivi)
Sebastián Piñera [49] 11 martie 2018
Michelle Bachelet [50] 11 martie 2014
China[51]
   (vezi și : §2, §13 și §15)
Secretar general al Partidului Comunist Chinez Xi Jinping [52] 15 noiembrie 2012
Președinte al Republicii Xi Jinping [53] 14 martie 2013
Premier al Consiliului de stat Li Keqiang 16 martie 2013
 Ciad Președinte al Republicii Idriss Déby Itno [54] 2 decembrie 1990
Prim-ministru funcție desființată 4 mai 2018
Albert Pahimi Padacké 15 februarie 2016
 Cipru
    (vezi și : §2)
Președinte al Republicii Nicos Anastasiades 28 februarie 2013
Coasta de Fildeș [55] Președinte al Republicii [12] Alassane Ouattara [56], [57], [58] 4 decembrie 2010
Prim-ministru Amadou Gon Coulibaly 10 ianuarie 2017
 Columbia
    (vezi și: §13)
Președinți ai Republicii
(succesivi)
Iván Duque Márquez 1 august 2018
Juan Manuel Santos 7 august 2010
 Comore Președinte al Uniunii Azali Assoumani [59] 26 mai 2016
Congo, Republica [60] Președinte al Republicii Denis Sassou-Nguesso [61], [62] 25 octombrie 1997
Prim ministru Clément Mouamba 23 aprilie 2016
Congo, Republica Democrată [63] Președinte al Republicii Joseph Kabila [64], [65] 17 ianuarie 2001
Prim-ministru Bruno Tshibala 18 mai 2017
Coreea, Republica [66] Președinte al Republicii [12] Moon Jae-in 10 mai 2017
Prim-ministru Lee Nak-yeon 31 mai 2017
Coreeană, R.P.D. [67] Lider suprem [68] Kim Jong-un [69], [70] 29 decembrie 2011
Președinte al Partidului Muncii din Coreea Kim Jong-un [71], [72], [70] 9 mai 2016
Președinte al Comisiei Afacerilor de Stat [73] Kim Jong-un [74], [75]. [70] 29 iunie 2016
Președinte al Prezidiului Adunării Populare Supreme [76] Kim Yong-nam 5 septembrie 1998
Premier al Cabinetului Pak Pong-ju [77] 1 aprilie 2013
 Costa Rica Președinți ai Republicii
(succesivi)
Carlos Alvarado 8 mai 2018
Luis Guillermo Solís 8 mai 2014
 Croația Președintǎ a Republicii Kolinda Grabar-Kitarović 18 februarie 2015
Prim-ministru (președinte al Guvernului) Andrej Plenković 19 octombrie 2016
 Cuba Prim secretar al Partidului Comunist Cubanez Raul Castro [78], [79], [80] 31 iulie 2006
Președiți ai Consiliului de Stat
(succesivi)
Miguel Díaz-Canel 19 aprilie 2018
Raúl Castro [81], [82], [80] 31 iulie 2006
Președinți ai Consiliului de Miniștri
(succesivi)
Miguel Díaz-Canel 19 aprilie 2018
Raúl Castro [81], [83], [80] 31 iulie 2006
 Danemarca
    (vezi și : §13)
Regină Margareta a II-a [84] 14 ianuarie 1972
Prim-ministru (ministru de stat) Lars Løkke Rasmussen [85] 28 iunie 2015
 Djibouti Președinte al Republicii [12] Ismail Omar Guelleh [86] 8 mai 1999
Prim-ministru Abdoulkader Kamil Mohamed 1 aprilie 2013
 Dominica Președinte al Commonwealth-ului Charles Savarin 2 septembrie 2013
Prim-ministru Roosevelt Skerrit 8 ianuarie 2004
Dominicană, Republica Președinte al Republicii Danilo Medina 16 august 2012
 Ecuador
    (vezi și §13)
Președinte constituțional al Republicii Lenín Moreno [87] 24 mai 2017
 Egipt Președinte al Republicii Abdel Fattah el-Sisi 8 iulie 2014
Prim-miniștri (președinți ai Consiliului de Miniștri)
(succesivi)
Moustafa Madbouly [88], [89] 7 iunie 2018
Moustafa Madbouly [90] (interimar) 23 noiembrie 2017 - 27 ianuarie 2018
Sherif Ismail [91] 19 septembrie 2015
 El Salvador Președinte al Republicii Salvador Sánchez Cerén 1 iunie 2014
  Elveția Președinte al Confederației [92] Alain Berset 1 ianuarie 2018
 Emiratele Arabe Unite Președinte șeic Khalifa bin Zayed Al Nahyan [93] 3 noiembrie 2004
Prim-ministru (președinte al Consiliului de Miniștri) șeic Mohammed ben Rachid Al Maktoum [94] 5 ianuarie 2006
 Eritreea Președinte al Statului Issayas Afewerki [95] 24 mai 1993
 Estonia
    (vezi și : §15)
Președintǎ a Republicii Kersti Kaljulaid 10 octombrie 2016
Prim-ministru (ministru șef) Jüri Ratas 23 noiembrie 2016
Eswatini
(Nume anterior până în 19 aprilie 2018 Swaziland) [96]
Șef al statului [rege (iNgwenyama)] Mswati al III-lea [97] 25 aprilie 1986
Prim-miniștri (Ndvunankhulu)
(succesivi)
Ambrose Mandvulo Dlamini 29 octombrie 2018
Vincent Mhlanga (interimar) 5 septembrie 2018
Barnabas Sibusiso Dlamini [98]. [99] 23 octombrie 2008
 Etiopia Președinți ai Republicii
(succesivi)
Sahlework Zewde 25 octombrie 2018
Mulatu Teshome 7 octombrie 2013
Prim-miniștri
(succesivi)
Abiy Ahmed Ali 2 aprilie 2018
Haile Mariam Dessalegn [100] 20 august 2012
 Fiji Președinte al Republicii George Konrote 12 noiembrie 2015
Prim-ministru Frank Bainimarama [101], [102] 11 aprilie 2009
 Filipine
    (vezi și : §13)
Președinte al Republicii Rodrigo Duterte 30 iunie 2016
 Finlanda
    (vezi și : §13)
Președinte al Republicii Sauli Niinistö 1 martie 2012
Prim-ministru (ministru șef) Juha Sipilä 29 mai 2015
 Franța
    (vezi și : §8)
Președinte al Republicii Emmanuel Macron 14 mai 2017
Prim-ministru Édouard Philippe 15 mai 2017
 Gabon Președinți ai Republicii Pierre Claver Maganga-Moussavou (interimar) [103] 15 noiembrie 2018
Ali Bongo Ondimba [104], [105] 16 octombrie 2009
Prim-ministru Emmanuel Issoze-Ngondet 28 septembrie 2016
 Gambia Președinte al Republicii Adama Barrow [106], [107] 19 ianuarie 2017
 Georgia [108]
    (vezi și : §2, §13 și §15)
Președinți
(succesivi)
Salome Zurabishvili 16 decembrie 2018
Giorgi Margvelashvili 17 noiembrie 2013
Prim-miniștri
(succesivi)
Mamuka Bakhtadze 20 iunie 2018
Giorgi Kvirikashvili 30 decembrie 2015
 Germania Președinte federal Frank-Walter Steinmeier 19 martie 2017
Cancelară federală Angela Merkel 22 noiembrie 2005
 Ghana Președinte al Republicii Nana Akufo-Addo [109] 7 ianuarue 2017
 Grecia
    (vezi și : §13)
Președinte al Republicii Prokopis Pavlopoulos 13 martie 2015
Prim-ministru Alexis Tsipras [110] 21 septembrie 2015
 Grenada
    (vezi și : §13)
Regină Elisabeta a II-a [10] 7 februarie 1974
Guvernatoare generală dame Cécile La Grenade 7 aprilie 2013
Prim-ministru Keith Mitchell [111] 20 februarie 2013
 Guatemala Președinte al Republicii Jimmy Morales 14 ianuarie 2016
 Guineea [112] Președinte al Republicii Alpha Condé 21 decembrie 2010
Prim-miniștri
(succesivi)
Ibrahima Kassory Fofana 24 mai 2018
Mamady Youla 29 decembrie 2015
 Guineea-Bissau Președinte al Republicii José Mário Vaz 23 iunie 2014
Prim-miniștri
(succesivi)
Aristides Gomes [113] 16 aprilie 2018
Artur Silva 31 ianuarie 2018
Omar Mokhtar Embalo 18 noiembrie 2016
 Guineea Ecuatorială Președinte al Republicii [12] Teodoro Obiang Nguema Mbasogo [114], [115] 3 august 1979
Prim-ministru Francisco Pascual Obama Asue 23 iunie 2016
 Guyana Președinte al Republicii [12] David A. Granger 16 mai 2015
Prim-ministru Moses Nagamootoo 19 mai 2015
 Haiti Președinte al Republicii Jovenel Moïse 7 februarie 2017
Prim-miniștri
(succesivi)
Jean-Henry Céant 17 septembrie 2018
Jack Guy Lafontant 21 martie 2017
Honduras Președinte al Republicii Juan Orlando Hernández 27 ianuarie 2014
 India
    (vezi și : §2)
Președinte al Republicii Ram Nath Kovind 25 iulie 2017
Prim-ministru Narendra Modi 26 mai 2014
 Indonezia
    (vezi și : §15)
Președinte al Republicii Joko Widodo 20 octombrie 2014
 Iordania Rege Abdullah al II-lea [116] 7 februarie 1999
Prim-miniștri (miniștri președinți)
(succesivi)
Omar Razzaz 14 iunie 2018
Hani Al-Mulki 1 iunie 2016
 Irak
    (vezi și : §3 și §13)
Președinți ai Republicii
(succesivi)
Barham Salih 2 octombrie 2018
Fuad Masum 24 iulie 2014
Prim-miniștri (miniștri președinți)
(succesivi)
Adel Abdul Mahdi 25 octombrie 2018
Haider al-Abadi 8 septembrie 2014
 Iran Lider suprem [117] ayatollah Ali Khamenei [118] 4 iunie 1989
Președinte al Republicii hojatolislam Hassan Rouhani 3 august 2013
 Irlanda Președinte Michael D. Higgins 11 noiembrie 2011
Prim-ministru (Taoiseach) Leo Varadkar 14 iunie 2017
 Islanda Președinte Guðni Th. Jóhannesson 1 august 2016
Prim-ministru (ministru președinte) Katrín Jakobsdóttir 30 noiembrie 2017
 Israel
    (vezi și : §2)
Președinte al Statului Reuven Rivlin 24 iulie 2014
Prim-ministru (șef al guvernului) Beniamin Netaniahu [119] 31 martie 2009
 Italia Președinte al Republicii Sergio Mattarella 3 februarie 2015
Președinți ai Consiliului de Miniștri (succesivi) Giuseppe Conte 1 iunie 2018
Paolo Gentiloni 12 decembrie 2016
 Jamaica Regină Elisabeta a II-a [10] 6 august 1962
Guvernator general sir Patrick Allen 26 februarie 2009
Prim-ministru Andrew Holness [120] 3 martie 2016
 Japonia Împărat [121] Akihito 7 ianuarie 1989
Prim-ministru Shinzō Abe [122], [123] 26 decembrie 2012
 Kazahstan Președinte al Republicii [12] Nursultan Nazarbaev [124] 24 aprilie 1990
Prim-ministru Bakytzhan Sagintayev [125] 8 septembrie 2016
 Kârgâzstan Președinte al Republicii Sooronbay Jeenbekov [126] 24 noiembrie 2017
Prim-miniștri
(succesivi)
Muhammetkaliy Abulgaziyev [127] 20 aprilie 2018
Sapar Isakov 25 august 2017
Mukhammetkalyy Abulgaziyev (interimar) 22 august 2017
Sooronbay Jeenbekov 11 aprilie 2016
 Kenya Președinte al Republicii Uhuru Kenyatta [128] 9 aprilie 2013
 Kiribati Președinte al Republicii Taneti Maamau 11 martie 2016
 Kuweit Emir șeic Sabah Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah [129], [130], [131] 24 ianuarie 2006
Prim-ministru (ministru președinte) șeic Jaber Al-Mubarak Al-Hamad Al-Sabah 4 decembrie 2011
 Laos Secretar general al Partidului Popular Revoluționar Laoțian Bounnhang Vorachith [132] 22 ianuarie 2016
Președinte al Republicii Bounnhang Vorachith [133], [134] 19 aprilie 2016
Prim-ministru Thongloun Sisoulith 19 aprilie 2016
 Lesotho Rege (Marena) Letsie al III-lea [135] 7 februarie 1996
Prim-ministru (Tona-Kholo) Tom Thabane [136] 16 iunie 2017
 Letonia Președinte al Republicii Raimonds Vējonis 8 iulie 2015
Prim-ministru (ministru președinte) Māris Kučinskis 11 februarie 2016
 Liban Președinte al Republicii Michel Aoun [137] 31 octombrie 2016
Președinte al Consiliului de Miniștri Saad Hariri [138], [139] 20 decembrie 2016
 Liberia Președinți ai Republicii
(succesivi)
George Weah 22 ianuarie 2018
Ellen Johnson Sirleaf 16 ianuarie 2006
 Libia
    (vezi și : §15)
Președinte al Consiliului Prezidențial (Guvernul Acordului Național [140] Fayez al-Sarraj [141], [142])
(corevendicator ȋncepȃnd cu 12 martie 2016)
12 martie 2016
Prim-ministru (ministru președinte) (Guvernul Acordului Național [140]) Fayez al-Sarraj [143]
(corevendicator din 12 martie 2016)
12 martie 2016
 Liechtenstein Prinți suverani Alois]] [144] (regent) 15 august 2004
Hans Adam al II-lea [145]. [146] (prinț suveran) 13 noiembrie 1989
Șef al guvernului Adrian Hasler 27 martie 2013
 Lituania Președintǎ a Republicii Dalia Grybauskaitė 12 iulie 2009
Prim-ministru (ministru președinte) Saulius Skvernelis 13 decembrie 2016
 Luxemburg Mare duce Henric [147] 7 octombrie 2000
Prim ministru Xavier Bettel 4 decembrie 2013
Macedonia [148] Președinte al Republicii Gjorge Ivanov 12 mai 2009
Prim-ministru (președinte al guvernului) Zoran Zaev 31 mai 2017
 Madagascar [149] Președinți ai Republicii
(succesivi)
Rivo Rakotovao (interimar) 7 septembrie 2018
Hery Rajaonarimampianina 25 ianuarie 2014
Prim-ministri
(succesivi)
Christian Louis Ntsay 6 iunie 2018
Olivier Mahafaly Solonandrasana 10 aprilie 2016
 Malaezia Șefi de stat (Yang di-Pertuan Agong)
(succesivi)
Nazrin Muizzuddin Shah (interimar) [150] 2 noiembrie 2018 - 31 decembrie 2018
Muhammad Faris Petra [151] 13 decembrie 2016
Prim-miniștri
(succesivi)
Mahathir Mohamad [152] 10 mai 2018
datuk seri Najib Razak 3 aprilie 2009
 Malawi Președinte al Republicii Peter Mutharika [153] 31 mai 2014
 Maldive Președinți ai Republicii
(succesivi)
Ibrahim Mohamed Solih 17 noiembrie 2018
Abdulla Yameen [154] 17 noiembre 2013
 Mali Președinte al Republicii [12] Ibrahim Boubacar Keita [155] 4 septembrie 2013
Prim-ministru (ministru șef) Soumeylou Boubèye Maïga 31 decembrie 2017
 Malta Președintǎ a Republicii Marie Louise Coleiro Preca 4 aprilie 2014
Prim-ministru Joseph Muscat 11 martie 2013
 Maroc
    (vezi și : §2)
Rege Mohammed al VI-lea 23 iulie 1999
Șef al guvernului Saadeddine Othmani 5 aprilie 2017
Marshall, Insulele Președintǎ a Republicii Hilda Heine 28 ianuarie 2016
 Mauritania Președinte al Republicii [12] Mohamed Ould Abdel Aziz [156], [157] 5 august 2009
Prim-miniștri
(succesivi)
Mohamed Salem Ould Béchir 29 octombrie 2018
Yahya Ould Hademine 20 august 2014
 Mauritius
    (vezi și : §13)
Președinți ai Republicii
(succesivi)
Barlen Vyapoory (interimar) 23 martie 2018
Ameenah Gurib-Fakim 5 iunie 2015
Prim-ministru Pravind Jugnauth [158] 23 ianuarie 2017
 Mexic Președinți ai Statelor Unite Mexicane
(succesivi)
Andrés Manuel López Obrador 1 decembrie 2019
Enrique Peña Nieto 1 decembrie 2012
Micronezia [159] Președinte al Republicii (și șef al Guvernului) Peter M. Christian 11 mai 2015
Moldova, Republica
    (vezi și: §3 și §13)
Președinte al Republicii Igor Dodon 23 decembrie 2016
Prim-ministru Pavel Filip 20 ianuarie 2016
 Monaco Prinț suveran Albert al II-lea [160] 6 aprilie 2005
Ministru de stat (prim-ministru) Serge Telle 1 februarie 2016
 Mongolia Președinte al Republicii Battulga Khaltmaaj 10 iulie 2017
Prim-ministru Ukhnaagiin Khürelsükh 4 octombrie 2017
 Mozambic Președinte al Republicii [12] Filipe Nyusi 15 ianuarie 2015
Prim-ministru Carlos Agostinho do Rosário 17 ianuarie 2015
 Muntenegru Președinți
(succesivi)
Milo Đukanović [161] 20 mai 2018
Filip Vujanović [162], [163] 22 mai 2003
Prim-ministru (premier) Duško Marković 28 noiembrie 2016
 Namibia Președinte al Republicii [12] Hage Geingob [164] 21 martie 2015
Prim-ministru Saara Kuugongelwa 21 martie 2015
 Nauru Președinte al Republicii Baron Waqa 11 iunie 2013
   Nepal Președintă Bidhya Devi Bhandari 29 octombrie 2015
Prim-miniștri
(succesivi)
Khadga Prasad Oli [165] 15 februarie 2018
Sher Bahadur Deuba [166] 7 iunie 2017
 Nicaragua Președinte al Republicii Daniel Ortega [167] 10 ianuarie 2007
 Niger Președinte Mahamadou Issoufou 7 aprilie 2011
Prim-ministru Brigi Rafini 7 aprilie 2011
 Nigeria Președinte al Republicii Muhammadu Buhari [168], [169] 29 mai 2015
 Norvegia
    (vezi și : §9)
Rege Harald al V-lea[170], [171] 17 ianuarie 1991
Prim-ministru (ministru de stat) Erna Solberg 16 octombrie 2013
 Noua Zeelandă
    (vezi și : §10)
Regină Elisabeta a II-a [10] 6 februarie 1952
Guvernatoare generalǎ dame Patsy Reddy 28 septembrie 2016
Prim-miniștri Winston Peters [172] (interimar) 21 iunie 2018 - 1 august 2018
Jacinda Ardern [173] 20 octombrie 2017
 Oman Sultan Qaboos bin Said Al Said 23 iulie 1970
Prim-ministru Qaboos bin Said Al Said 2 ianuarie 1972
 Pakistan
    (vezi și : §2, §4 și §13)
Președinți ai Republicii
(succesivi)
Arif Alvi 9 septembrie 2018
Mamnoon Hussain 9 septembrie 2013
Prim-miniștri (mari viziri)
(succesivi)
Imran Khan 18 august 2018
Nasir-ul-Mulk (interimar) 1 iunie 2018
Shahid Khaqan Abbasi 1 august 2017
 Palau Președinte al Republicii Tommy Remengesau [174], [175] 17 ianuarie 2013
 Panama Președinte al Republicii Juan Carlos Varela 1 iulie 2014
 Papua Noua Guinee
    (vezi și : §13)
Regină Elisabeta a II-a [10] 16 septembrie 1975
Guvernator general sir Bob Dadae 28 februarie 2017
Prim-ministru Peter O’Neill [176], [177] 2 august 2011
 Paraguay Președinți ai Republicii
(succesivi)
Mario Abdo Benítez 15 august 2018
Horacio Cartes 15 august 2013
 Peru Președinți ai Republicii [12]
(succesivi)
Martín Vizcarra 23 martie 2018
Pedro Pablo Kuczynski [178] 28 iulie 2016
Președinți ai Consiliului de Miniștri
(succesivi)
César Villanueva [179] 2 aprilie 2018
Mercedes Aráoz 17 septembrie 2017
 Polonia Președinte al Republicii Andrzej Duda 6 august 2015
Prim-ministru (președinte al Consiliului de Miniștri) Mateusz Morawiecki 11 decembrie 2017
 Portugalia
    (vezi și : §13)
Președinte al Republicii Marcelo Rebelo de Sousa 9 martie 2016
Prim-ministru António Costa 26 noiembrie 2015
 Qatar Emir șeic Tamim bin Hamad Al Thani 25 iunie 2013
Prim-ministru (ministru președinte) șeic Abdullah bin Nasser bin Khalifa Al Thani 26 iunie 2013
Regatul Unit [180]
    (vezi și : §6)
Regină Elisabeta a II-a [10] 6 februarie 1952
Prim-ministru Theresa May 13 iulie 2016
 România Președinte Klaus Iohannis 21 decembrie 2014
Prim-miniștri
(succesivi)
Viorica Dăncilă 29 ianuarie 2018
Mihai Fifor (interimar) 15 ianuarie 2018
Mihai Tudose 29 iunie 2017
 Rusia Președinte al Federației Vladimir Putin [181] 7 mai 2012
Prim-ministru (președinte al Guvernului) Dmitri Medvedev [182], [183] 8 mai 2012
 Rwanda Președinte al Republicii [12] Paul Kagame [184] 24 martie 2000
Prim-ministru Edouard Ngirente 30 aigust 2017
 Samoa [185] Șef al statului (O le Ao o le Malo) afioga tuimaleali'ifano Va'aletoa Sualauvi al II-lea [186] 20 iunie 2017
Prim-ministru (Palemia o le Malo) Tuilaepa Sailele Malielegaoi 23 noiembrie 1998
 San Marino Căpitani regenți
(succesivi)
Mirko Tomassoni [187] și Luca Santolini 1 octombrie 2018
Stefano Palmieri [188] și Matteo Ciacci 1 aprilie 2018
Enrico Carattoni și Matteo Fiorini [189] 1 octombrie 2017
 São Tomé și Príncipe
    (vezi și : §13)
Președinte al Republicii Evaristo Carvalho [190] 3 septembrie 2016
Prim-miniștri
(succesivi)
Jorge Bom Jesus 3 decembrie 2018
Patrice Trovoada [191], [192] 12 decembrie 2012
 Senegal Președinte al Republicii [12] Macky Sall [193] 2 aprilie 2012
Prim-ministru Mohamed Ben Abdallah Dionne 6 iulie 2014
 Serbia
    (vezi și : §2 și §15)
Președinte al Republicii Aleksandar Vučić [194] 31 mai 2017
Prim-ministru (președintǎ a Guvernului) Ana Brnabić 29 iunie 2017
 Seychelles Președinte al Republicii Danny Faure 16 octombrie 2016
 Sfânta Lucia
(Saint Lucia)
Regină Elisabeta a II-a [10] 22 februarie 1979
Guvernator general sir Neville Cenac [195], [196] 12 ianuarie 2018
1. (de jure) - vacant [197] sau

2, (de facto) - vacant [198]

4 ianuarie 2018
1. (de jure) -vacant [199] sau

2, (de facto) - vacant [200]

1 ianuarie 2018
Prim-ministru Allen Chastanet 6 iunie 2016
 Sfântul Cristofor și Nevis
[Saint Kitts (Christopher) and Nevis]
    (vezi și : §13)
Regină Elisabeta a II-a [10] 19 septembrie 1983
Guvernator general sir Samuel Weymouth Tapley Seaton [201] 20 mai 2015
Prim-ministru Timothy Harris 18 februarie 2015
Sfântul Vincențiu și Grenadinele
(Saint Vincent and the Grenadines)
Regină Elisabeta a II-a [10] 27 octombrie 1979
Guvernator general sir Frederick Ballantyne 2 septembrie 2002
Prim-ministru Ralph Gonsalves 29 martie 2001
 Sierra Leone Președinți ai Republicii [12]
(succesivi)
Julius Maada Bio [202] 4 aprilie 2018
Ernest Bai Koroma 17 septembrie 2007
Ministru Șef David J. Francis 8 mai 2018
 Singapore Președintă a Republicii Halimah Yacob 14 septembrie 2017
Prim-ministru Lee Hsien Loong [203], [204] 12 august 2004
 Siria
    (vezi și : §3 și §15)
Președinte al Republicii [12] Bashar al-Assad [205] 17 iulie 2000
Prim-ministru (ministru președinte) Imad Khamis 3 iulie 2016
 Slovacia Președinte al Republicii Andrej Kiska 15 iunie 2014
Prim-miniștri (președinți al guvernului)
(succesivi)
Peter Pellegrini 22 martie 2018
`Robert Fico [206] 4 aprilie 2012
 Slovenia Președinte al Republicii Borut Pahor [207] 22 decembrie 2012
Prim-miniștri (președinți ai guvernului)
(succesivi)
Marjan Šarec 13 septembrie 2018
Miro Cerar 18 septembrie 2014
| Solomon, Insulele Regină Elisabeta a II-a [10] 7 iulie 1978
Guvernator general sir Frank Kabui 7 iulie 2009
Prim-ministru Rick Houenipwela 15 noiembrie 2017
 Somalia
    (vezi și : §3, §13 și §15)
Președinte al Republicii federale Mohamed Abdullahi Mohamed [208] 8 februarie 2017
Prim-ministru Hassan Ali Khayre 1 martie 2017
 Spania
    (vezi și : §13)
Rege Felipe al VI-lea 17 iunie 2014
Președinți ai Guvernului
(succesivi)
Pedro Sánchez 2 iunie 2018
Mariano Rajoy 21 decembrie 2011
 Sri Lanka [209] Președinte al Republicii [12] Maithripala Sirisena 9 ianuarie 2015
Prim-miniștri
(succesivi)
Ranil Wickremesinghe [210] 16 decembrie 2018
Mahinda Rajapaksa [211], [212], [213], [214]
(corevendicator din 26 octombrie 2018 până în 15 decembrie 2018)
26 octombrie 2018
Ranil Wickremesinghe [215], [216]
(corevendicator din 26 octombrie 2018 până în 15 decembrie 2018)
9 ianuarie 2015
 Statele Unite ale Americii [217]
    (vezi și : §11)
Președinte Donald Trump 20 ianuarie 2017
 Sudan Președinte al Republicii Omar Hasan Ahmad al-Bashir [218] 30 iunie 1989
Prim-miniștri
(succesivi)
Motazz Moussa 10 septembrie 2018
Bakri Hassan Saleh 2 martie 2017
 Sudanul de Sud Președinte al Republicii Salva Kir Mayardit [219] 9 iulie 2011
 Suedia Rege Carl al XVI-lea Gustaf 19 septembrie 1973
Prim-ministru (ministru de stat) Stefan Löfven 3 octombrie 2014
 Surinam Președinte Dési Bouterse [220] 12 august 2010
Vicepreședinte [221] Michael Aswin Adhin 12 august 2015
 Swaziland redenumit Eswatini 19 aprilie 2018
Șef al statului [rege (iNgwenyama)] Mswati al III-lea [222] 25 aprilie 1986
Prim-ministru (Ndvunankhulu) Barnabas Sibusiso Dlamini [223]. [99] 23 octombrie 2008
 Tadjikistan
    (Vezi și: §13)
Președinte al Republicii [12] Emomalii Rahmon [224] 19 noiembrie 1992
Prim-ministru Kokhir Rasulzoda 23 noiembrie 2013
 Tanzania
    (vezi și  : §13)
Președinte al Republicii [12] John Magufuli 5 noiembrie 2015
Prim-ministru Majaliwa K. Majaliwa 20 noiembrie 2015
 Thailanda Rege Vajiralongkorn Bodindradebayavarangkun 1 decembrie 2016
Prim-ministru (ministru de stat șef) gen. Prayuth Chan-ocha [225] 22 mai 2014
 Timorul de Est [226] Președinte al Republicii Francisco Guterres 20 mai 2017
Prim-miniștri
(succesivi)
Taur Matan Ruak [227] 22 iunie 2018
Mari Alkatiri [228] 16 septembrie 2017
 Togo Președinte al Republicii [12] Faure Eyadéma [229], [230] 4 mai 2005
Prim-ministru Komi Sélom Klassou 10 iunie 2015
 Tonga Rege Tupou al VI-lea [231] 18 martie 2012
Prim-ministru (premier) ʻAkilisi Pohiva 30 decembrie 2014
Trinidad și Tobago
    (vezi și : §13)
Președinți ai Republicii
(succesivi)
Paula-Mae Weekes 19 martie 2018
Anthony Carmona 18 martie 2013
Prim-ministru Keith Rowley 9 septembrie 2015
 Tunisia Președinte al Republicii [12] Béji Caïd Essebsi [232] 31 decembrie 2014
Șef al guvernului Youssef Chahed 27 august 2016
 Turcia Președinte al Republicii Recep Tayyip Erdoğan [233] 28 august 2014
Prim-ministru funcție desființată 9 iulie 2018
Binali Yıldırım 24 mai 2016
 Turkmenistan Președinte Gurbangulî Berdimuhamedov [234] 21 decembrie 2006
 Tuvalu Regină Elisabeta a II-a [10] 1 octombrie 1978
Guvernator general sir Iakoba Italeli 16 aprilie 2010
Prim-ministru (Ulu o te Malo) Enele Sopoaga [235], [236] 1 august 2013
 Țările de Jos [237]
    (vezi și : §11)
Rege Willem-Alexander 30 aprilie 2013
Prim-ministru (ministru președinte) Mark Rutte 14 octombrie 2010
 Ucraina
    (vezi și: §3 și §15)
Președinte Petro Poroshenko 7 iunie 2014
Prim-ministru Volodymyr Groysman [238] 14 aprilie 2016
 Uganda Președinte al Republicii [12] Yoweri Museveni [239] 26 ianuarie 1986
Prim-ministru Ruhakana Rugunda 18 septembrie 2014
 Ungaria Președinte al Republicii János Áder 10 mai 2012
Prim-ministru (ministru președinte) Viktor Orbán [240] 29 mai 2010
 Uruguay Președinte al Republicii Tabaré Vázquez [241] 1 martie 2015
 Uzbekistan
    (vezi și : §13)
Președinte al Republicii [12] Shavkat Mirziyoyev [242], [243] 8 septembrie 2016
Prim-ministru Abdulla Oripov 14 decembrie 2016
 Vanuatu Președinte al Republicii Tallis Obed Moses 6 iulie 2017
Prim-ministru Charlot Salwai 11 februarie 2016
 Vatican / Sfântul Scaun Suveran / Papă Francisc 13 martie 2013
Președinte al Guvernoratului (șef al guvernului Statului Oraș Vatican) [244] cardinal Giuseppe Bertello 1 octombrie 2011
Secretar de stat (prim-ministru al Sfântului Scaun) cardinal Pietro Parolin 15 octombrie 2013
 Venezuela Președinte al Republicii Nicolás Maduro [245], [246] 5 martie 2013
Vicepreședinți executivi
(succesivi)
Delcy Rodríguez 14 iunie 2018
Tareck El Aissami 4 ianuarie 2017
 Vietnam Secretar general al Partidului Comunist Vietnamez Nguyen Phu Trong [247] 19 ianuarie 2011
Președinți ai Republicii
(succesivi)
Nguyen Phu Trong [248] 23 octombrie 2018
Đặng Thị Ngọc Thịnh (interimară) 21 septembrie 2018
Trần Đại Quang 2 aprilie 2016
Prim-ministru (premier al Guvernului) Nguyễn Xuân Phúc 7 aprilie 2016
 Yemen [249]
    (vezi și : §15)
Președinte al Republicii Abd Rabbuh Mansur Hadi [250]. [251], [252]
(corevendicator ȋncepȃnd cu 21 februarie 2015)
25 februarie 2012
Prim-miniștri (miniștri președinți)
(succesivi)
Maeen Abdul Malik [253]
(corevendicator ȋncepȃnd cu 18 octombrie 2018)
18 octombrie 2018
Ahmad Obaid Bin Dagh [254]
(corevendicator din 28 noiembrie 2016 pȃnǎ ȋn 18 octombrie 2018)
3 aprilie 2016
 Zambia Președinte al Republicii Edgar Lungu [255] 25 ianuarie 2015
 Zimbabwe Președinte al Republicii Emmerson Mnangagwa [256] 24 noiembrie 2017

State independente recunoscute parțial

[modificare | modificare sursă]
Statul și statutul Separat din Funcția Numele Începând cu
Abhazia [257]
(Stat secesionist prorus, fostă republică autonomă)
    (vezi și : §15)
 Georgia Președinte Raul Khadjimba [258] 25 septembrie 2014
Prim-miniștri
(succesivi)
Valeri Bganba [259] 18 septembrie 2018
Daur Arshba (interimar) 9 septembrie 2018
Gennadi Gagulia [260] 24 aprilie 2018
Beslan Bartsits 5 august 2016
Azad Cașmir [261], [262], [263]
(Stat constituit în zona ocupată de Pakistan a Cașmirului) [264]
 India
Jammu și Cașmir
Președinte Muhammad Masood Khan 25 august 2016
Prim-ministru Raja Farooq Haider Khan [265] 31 iulie 2016
Ciprul de Nord [266]
(Stat secesionist proturc al minorității turce)
 Cipru Președinte Mustafa Akıncı 30 aprilie 2015
Prim-miniștri
(succesivi)
Tufan Erhürman 2 februarie 2018
Hüseyin Özgürgün [267] 16 aprilie 2016
Kosovo [268]
(Regiune apoi republică autonomă auto proclamată independentă)
    (vezi și : §15)
 Serbia Președinte al Republicii Hashim Thaçi [269] 7 aprilie 2016
Prim-ministru Ramush Haradinaj [270] 9 septembrie 2017
Reprezentant Special al Secretarului General al ONU prntru Kosovo (SRSG) [271] Zahir Tanin (Afghanistan) 9 octombrie 2015
Osetia de Sud-Alania [272], [273]
(Stat secesionist prorus, fostă republică autonomă)
    (vezi și : §15)
 Georgia Președinte Anatoliy Bibilov 21 aprilie 2017
Președinte al Guvernului Erik Pukhayev 16 mai 2017
Statul Palestina [274]
(Stat proclamat în numele poporului palestinian, practic inoperant) [275]
    (vezi și : §5)
 Israel
Autoritatea Națională Palestiniană
Președinte Mahmoud Abbas [276], [277] 8 mai 2005
Președinte al Consiliului Executiv al Organizației pentru Eliberarea Palestinei [278] Mahmoud Abbas [279], [280] 29 octombrie
Sahara occidentală [281]
(Stat format în cadrul fostei Sahare Spaniole) [282]
 Maroc Președinte Brahim Ghali 12 iulie 2016
Prim-miniștri
(succesivi)
Mohamed Wali Akeik 4 februarie 2018
Abdelkader Taleb Oumar 29 octombrie 2003
Taiwan [283]
(Stat constituit în insula Taiwan) [284]
China Președintă a Republicii Tsai Ing-wen 20 mai 2016
Președintr al Yuan-ului executiv (prim-ministru) William Lai 8 septembrie 2017

State independente nerecunoscute

[modificare | modificare sursă]
Statul și statutul Separat din Funcția Numele Începând cu
Artsakh, Republica [285], [286]
(Stat secesionist proarmean, fostă regiune autonomă)
 Azerbaidjan Președinte Bako Sahakian [287] 7 septembrie 2007
Miniștri de Stat
(succesivi)
Grigory Martirosyan 6 iunie 2018
Araik Haroutiounian [288] 25 septembrie 2017
Donețk, Republica Populară [289]
(Stat autoproclamat în regiunea Donețk a Ucrainei) [290]
 Ucraina Șefi de stat
(succesivi)
Denis Pușilin [291], [292] 7 septembrie 2018
Dmitriy Trapeznikov [293] (interimar) 31 august 2018
Aleksandr Zaharcenko [294] 4 noiembrie 2014
Președinți ai Consiliului de Miniștri
(succesivi)
Aleksander Ananchenko [295] 18 octombrie 2018
Denis Pușilin [296]. [297] [298] (interimar) 7 septembrie 2018
Dmitriy Trapeznikov [299] (interimar) 31 august 2018
Aleksandr Zaharcenko [300] 7 august 2014
Statul Islamic din Irak și Levant [301]
(Stat autoproclamat în zone ocupate din Irak și Siria) [302]
 Irak
 Siria
Calif Ibrahim 29 iunie 2014
Lugansk, Republica Populară [303]
(Stat autoproclamat în regiunea Lugansk a Ucrainei) [304]
 Ucraina Șef de stat al Republicii Leonid Pasechnik (interimar) 24 noiembrie 2017
Președinte al Consiliului de Miniștri Serghei Kozlov 28 decembrie 2015
Somaliland [305]
(Stat secesionist, fostă regiune autonomă)
    (vezi și : §15)
 Somalia Președinte Muse Bihi Abdi 13 decembrie 2017
Transnistria [306]
(Stat secesionist prorus, fostă regiune autonomă)
Moldova, Republica Președinte Vadim Krasnoselski 16 decembrie 2016
Președinte al Guvernului Aleksandr Martynov 17 decembrie 2016

Alte teritorii independente de facto

[modificare | modificare sursă]
Statul și statutul Separat din Funcția Numele Începând cu
[307] Waziristan [308]
(Zonă controlată de facto de militanții islamiști pakistanezi)
 Pakistan formațiune aparent destructuratǎ 2018
Emir Maulana Fazlullah 7 noiembrie 2013

Entități cu statut apropiat de cel de stat

[modificare | modificare sursă]
Entitate Funcție Nume Începând cu
Ordinul de Malta Mare Maestru Giacomo Dalla Torre del Tempio di Sanguinetto [309], [310] 29 aprilie 2017
Mare Cancelar Albrecht Freiherr von Boeselager [311] 28 ianuarie 2017
Autoritatea Națională Palestiniană [312]
   (vezi și : §2)
Președinte al Autorității Naționale Palestiniene [313] Mahmoud Abbas [314], [315], [316] 15 ianuarie 2005
Prim-ministru [317] Rami Hamdallah [318] 6 iunie 2013
Uniunea Europeană Președinte al Consiliului European Donald Tusk 1 decembrie 2014
Președinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker 1 noiembrie 2014

Teritorii exterioare și asociate ale Australiei

[modificare | modificare sursă]
Teritoriu Suveranitate și statut Funcția Numele Începând cu
Ashmore și Cartier, Insulele  Australia
(Teritoriu exterior nelocuit)
Regină a Australiei Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Guvernator general al Australiei sir Peter Cosgrove 27 martie 2014
Ministru asistent pentru Dezvoltare Regională și Teritorii al Australiei Sussan Ley 28 august 2018
Ministri ai Dezvoltării Regionale, Guvernării Locale și Teritoriilor ai Australiei funcție înlocuită 28 august 2018
John McVeigh 20 decembrie 2017
Christmas, Insula  Australia
(Teritoriu exterior)
Regină a Australiei Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Guvernator general al Australiei sir Peter Cosgrove 27 martie 2014
Administratoare Natasha Griggs 5 octombrie 2017
Președinte al Shire [319] Gordon Thomson [320] 21 octombrie 2013
Cocos (Keeling), Insulele  Australia
(Teritoriu exterior)
Regină a Australiei Elisabeta a II-a 5 februarie 1952
Guvernator general al Australiei sir Peter Cosgrove 27 martie 2014
Administratoare Natasha Griggs 5 octombrie 2017
Președinte al Shire [319] Seri Wati Iku 25 octombrie 2017
Heard și McDonald, Insulele
(HIMI)
 Australia
(Teritoriu exterior nelocuit)
Regină a Australiei Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Guvernator general al Australiei sir Peter Cosgrove 27 martie 2014
Directori ai Departamentului Australian al Antarcticii
(succesivi)
Rob Bryson (interimar) 29 noiembrie 2018
Nick Gales 6 august 2015
Lord Howe, Insula Noul Wales de Sud
(Zonă neîncorporată cu autoguvernare din cadrul statului Noul Wales de Sud)
Guvernator al Noului Wales de Sud David Hurley 2 octombrie 2014
Premieră a Noului Wales de Sud Gladys Berejiklian 23 ianuarie 2017
Președintǎ a Consiliului Insulei Lord Howe Sonja Stewart 27 noiembrie 2015
Directori executivi ai Consiliului Insulei Lord Howe
(succesivi)
Peter Adams 30 iunie 2018
Penny Holloway decembrie 2013
Macquarie, Insula Tasmania
(Insuliță nelocuită și izolată atașată Consiliul Huon Valley din cadrul statului Tasmania)
Guvernatoare a Tasmaniei Kate Warner 10 decembrie 2014
Premier al Tasmaniei Will Hodgman 24 martie 2014
Primar al Consiliului Huon Valley Bec Enders noiembrie 2018
Comisari ai Consiliului Huon Valley funcție înlocuită noiembrie 2018
Adriana Taylor 10 octombrie 2016
Director executiv al Consiliului Huon Valley Emilio Reale 14 martie 2017
Secretar adjunct pentru Parcuri și Faunǎ al Tasmaniei [321] Jason Jacobi 9 ianuarie 2017
Mării de Coral, Insulele  Australia
(Teritoriu exterior)
Regină a Australiei Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Guvernator general al Australiei sir Peter Cosgrove 27 martie 2014
Ministru asistent pentru Dezvoltare Regională și Teritorii al Australiei Sussan Ley 28 august 2018
Ministri ai Dezvoltării Regionale, Guvernării Locale și Teritoriilor ai Australiei funcție înlocuită 28 august 2018
John McVeigh 20 decembrie 2017
Norfolk, Insula  Australia
(Teritoriu asociat cu autoguvernare)
Regină a Australiei Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Guvernator general al Australiei sir Peter Cosgrove 27 martie 2014
Administrator Eric Hutchinson 1 aprilie 2017
Directoare generalǎ a Consiliului Regional Norfolk Lotta Jackson 30 iunie 2016
Primar Robin Adams 6 iulie 2016
Strâmtorii Torres, Insulele Queensland
(Teritoriu cu un statut special aparținând statului Queensland)
Guvernator al statului Queensland Paul de Jersey 29 iulie 2014
Premier al statului Queensland Annastacia Palaszczuk 15 februarie 2015
Președinte al Autorității Regionale a Strâmtorii Torres Pedro Stephen Napau octombrie 2016
[307] Zona Antarctică Australiană  Australia
(Teritoriu exterior) [322]
Regină a Australiei Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Guvernator general al Australiei sir Peter Cosgrove 27 martie 2014
Directori ai Departamentului Australian al Antarcticii
(succesivi)
Rob Bryson (interimar) 29 noiembrie 2018
Nick Gales 6 august 2015

Teritorii britanice de peste mări și dependențe ale coroanei britanice

[modificare | modificare sursă]
Teritoriu Suveranitate și statut Funcția Numele Începând cu
[307] Akrotiri și Dhekelia, Zonele Bazelor Suverane Regatul Unit
(Baze militare suverane)
Regină a Regatului Unit Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Administrator James Illingworth 15 februarie 2017
Alderney Guernsey
(Dependență a bailiwick-ului Guernsey)
Locotenent guvernator al bailiwick-ului Guernsey sir Ian Corder 14 martie 2016
Bailiff de Guernsey sir Richard Collas [323] 23 martie 2012
Președinte al Comitetului pentru Politici și Resurse al bailiwick-ului Guernsey (ministru șef) Gavin St. Pier 6 mai 2016
Președinte al Statelor [324] Stuart Trought 22 iunie 2011
Anguilla Regatul Unit
(Teritoriu de peste mări)
Regină a Regatului Unit Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Guvernator Tim Foy 21 august 2017
Ministru Șef Victor Banks 23 aprilie 2015
Ascensión. Insula [325] [326] Sfânta Elena, Ascension și Tristan da Cunha
(Componentă a teritoriului Sfânta Elena, Ascensión și Tristan da Cunha)
Guvernatoare ale teritoriului Sfânta Elena, Ascensión și Tristan da Cunha Louise MacMorran [327], [328] (interimară) 25 noiembrie 2017 - 10 ianuarie 2018
Lisa Honan [329], [330] 25 aprilie 2016
Administratori
(succesivi)
Justine Allan 26 martie 2018
Marc Holland 26 august 2014
Bermude, Insulele Regatul Unit
(Teritoriu de peste mări)
Regină a Regatului Unit Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Guvernator John Rankin 5 decembrie 2016
Premier David Burt 17 iulie 2017
Brecqhou Sark
(Insulă proprietate privată, componentă a senioriei Sark)
(statut în dispută)
Locotenent guvernator al bailiwick-ului Guernsey sir Ian Corder 14 martie 2016
Bailiff de Guernsey sir Richard Collas [323] 23 martie 2012
Președinte al Comitetului pentru Politici și Resurse al bailiwick-ului Guernsey (ministru șef) Gavin St. Pier 6 mai 2016
Senior de Sark Christopher Beaumont 3 iulie 2016
Tenants sir David Barclay și sir Frederick Barclay septembrie 1993
Cayman, Insulele Regatul Unit
(Teritoriu de peste mări)
Regină a Regatului Unit Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Guvernatori
(succesivi)
Martyn Roper 29 octombrie 2018
Franz Manderson [331], [332] (interimar) 13 iunie 2018
Anwar Choudhury [333], [334] 26 martie 2018 - 20 septembrie 2018
Franz Manderson [335] (interimar) 6 martie 2018
Helen Kilpatrick 6 septembrie 2013
Premier Alden McLaughlin 29 mai 2013
Falkland, Insulele [336] Regatul Unit
(Teritoriu de peste mări), [337]
Regină a Regatului Unit Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Guvernator [338] Nigel Phillips 12 septembrie 2017
Șef al executivului Barry Rowland [339] 6 octombrie 2016
Georgia de Sud și Sandwich de Sud, Insulele
(SGSSI)
Regatul Unit
(Teritoriu de peste mări), [340]
Regină a Regatului Unit Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Comisar [341], [342] Nigel Phillips 12 septembrie 2017
Administratori șefi
(succesivi)
Helen Havercroft iunie 2018
James Jensen august 2015
Gibraltar Regatul Unit
(Teritoriu de peste mări)
Regină a Regatului Unit Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Guvernator Edward Davis 19 ianuarie 2016
Ministru Șef Fabian Picardo 9 decembrie 2011
Guernsey [343] Coroana briranică
(Dependență a Coroanei Britanice) [344]
Regină a Regatului Unit, Duce de Normandia Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Locotenent guvernator sir Ian Corder 14 martie 2016
Bailiff sir Richard Collas [323] 23 martie 2012
Președinte al Comitetului pentru Politici și Resurse (ministru șef) Gavin St. Pier 6 mai 2016
Herm Guernsey
(Dependență a bailiwick-ului Guernsey)
Locotenent guvernator al bailiwick-ului Guernsey sir Ian Corder 14 martie 2016
Bailiff de Guernsey sir Richard Collas [323] 23 martie 2012
Președinte al Comitetului pentru Politici și Resurse al bailiwick-ului Guernsey (ministru șef) Gavin St. Pier 6 mai 2016
Tenants John Singer și Julia Singer 1 octombrie 2008
Jersey [343] Coroana briranică
(Dependență a Coroanei Britanice) [344]
Regină a Regatului Unit, Duce de Normandia Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Locotenent guvernator sir Stephen Dalton 13 martie 2017
Bailiff sir William Bailhache [345] 29 ianuarie 2015
Miniștri Șefi
(succesivi)
John Le Fondré Jr 4 iunie 2018
Ian Gorst 18 noiembrie 2011
Jethou Guernsey
(Dependență a bailiwick-ului Guernsey
Locotenent guvernator al bailiwick-ului Guernsey sir Ian Corder 14 martie 2016
Bailiff de Guernsey sir Richard Collas [323] 23 martie 2012
Președinte al Comitetului pentru Politici și Resurse al bailiwick-ului Guernsey (ministru șef) Gavin St. Pier 6 mai 2016
Subtenants sir Peter Ogden și sir Philip Hulme [346] 1995
Lihou Guernsey
(Dependență a bailiwick-ului Guernsey)
Locotenent guvernator al bailiwick-ului Guernsey sir Ian Corder 14 martie 2016
Bailiff de Guernsey sir Richard Collas [323] 23 martie 2012
Președinte al Comitetului pentru Politici și Resurse al bailiwick-ului Guernsey (ministru șef) Gavin St. Pier 6 mai 2016
Administrator [347] Richard Curtis februarie 2006
Man, Insula Coroana briranică
(Dependență a Coroanei Britanice) [348]
Regină a Regatului Unit, Lord de Man Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Locotenent guvernator sir Richard Gozney 27 mai 2016
Prim deemsteri
(succesivi)
Andrew Corlett 10 iulie 2018
David Doyle [349] 20 decembrie 2010
Ministru Șef Howard Quayle 11 octombrie 2016
Montserrat Regatul Unit
(Teritoriu de peste mări)
Regină a Regatului Unit Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Guvernatori
(succesivi)
Andrew Pearce 1 februarie 2018
Lyndell Simpson (interimară) 2 ianuarie 2018
Elizabeth Carriere 5 august 2015
Premier Donaldson Romeo 12 septembrie 2014
Pitcairn, Insulele Regatul Unit
(Teritoriu de peste mări)
Regină a Regatului Unit Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Guvernatori [350]
(succesivi)
Laura Clarke 23 ianuaie 2018
Robin Shackell [351] (interimar) 9 decembrie 2017
Administratori
(succesivi)
Nick Kennedy septembrie 2018
Nicola Hebb septembrie 2016
Primar Shawn Christian 1 ianuarie 2014
Rockall Scoția
[Stâncă nelocuită și izolată atașată Consiliului Unitar Hebridele Exterioare (na h-Eileanan Siar)]
Secretar de Stat pentru Scoția David Mundell 11 mai 2015
Prim ministru al Scoției Nicola Sturgeon 19 noiembrie 2014
Președinte al Consiliului Hebridelor Exterioare Norman A Macdonald 10 mai 2012
Lider al Consiliului Hebridelor Exterioare Roddie MacKey 16 mai 2017
Director executiv al Consiliului Hebridelor Exterioare Malcolm Burr octombrie 2005
Sark Guernsey
(Dependență a bailiwick-ului Guernsey)
Locotenent guvernator al bailiwick-ului Guernsey sir Ian Corder 14 martie 2016
Bailiff de Guernsey sir Richard Collas [323] 23 martie 2012
Președinte al Comitetului pentru Politici și Resurse al bailiwick-ului Guernsey (ministru șef) Gavin St. Pier 6 mai 2016
Senior Christopher Beaumont 3 iulie 2016
[326] Sfânta Elena, Ascension și Tristan da Cunha
(Saint Helena, Ascension and Tristan da Cunha)
Regatul Unit
(Teritoriu de peste mări)
Regină a Regatului Unit Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Guvernatoare Louise MacMorran (interimară) [327], [328] (interimară) 25 noiembrie 2017 - 10 ianuarie 2018
Lisa Honan/Lisa Phillips [329], [330] 25 aprilie 2016
Teritoriul Arctic Britanic
(BAT)
Regatul Unit
(Teritoriu de peste mări) [352]
Regină a Regatului Unit Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Comisar Ben Merrick 7 august 2017
Administrator Stuart Doubleday 15 februarie 2016
Teritoriul Britanic din Oceanul Indian
(BIOT)
Regatul Unit
(Teritoriu de peste mări)
Regină a Regatului Unit Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Comisar Ben Merrick 7 august 2017
Administratoare Linsey Billing iulie 2017
Reprezentantǎ a comisarului [353] Karen Cahill 2017
Tristan da Cunha [326] Sfânta Elena, Ascension și Tristan da Cunha
(Componenră a teritoriului Sfânta Elena, Ascensión și Tristan da Cunha)
Guvernatoare ale teritoriului Sfânta Elena, Ascensión și Tristan da Cunha Louise MacMorran [327], [328] (interimară) 25 noiembrie 2017 - 10 ianuarie 2018
Lisa Honan/Lisa Phillips [329], [330] 25 aprilie 2016
Administratori David Moores [354] (interimar) 13 iunie 2018 - 12 septembrie 2018
Sean Burns [355], [356] 28 noiembrie 2016
Turks și Caicos, Insulele Regatul Unit
(Teritoriu de peste mări)
Regină a Regatului Unit Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Guvernator John Freeman 17 octombrie 2016
Premier Sharlene Cartwright-Robinson 20 decembrie 2016
Virgine Britanice, Insulele
(BVI)
Regatul Unit
(Teritoriu de peste mări)
Regină a Regatului Unit Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Guvernator Gus Jaspert 22 august 2017
Premier Orlando Smith 9 noiembrie 2011

Departamente și colectivități de peste mări și teritorii cu statut special franceze

[modificare | modificare sursă]
Teritoriu Suveranitate și statut Funcția Numele Începând cu
Clipperton, Insula [357]  Franța
(Domeniu public maritim al statului nelocuit)
Președinte al Republicii Franceze Emmanuel Macron 14 mai 2017
Administratoare [358] Annick Girardin 17 mai 2017
Administrator delegat [359], [360] René Bidal 30 mai 2016
Domeniile franceze din Israel
(Domeniul Național Francez din Țara Sfântă)
 Franța
(Posesiuni ale statului)
Președinte al Republicii Franceze Emmanuel Macron 14 mai 2017
Ministru al Europei și al Afacerilor Externe al Republicii Franceze Jean-Yves Le Drian 17 mai 2017
Administrator [361] Pierre Cochard 20 septembrie 2016
Domeniile franceze din insula Sfânta Elena  Franța
(Posesiuni ale statului)
Președinte al Republicii Franceze Emmanuel Macron 14 mai 2017
Ministru al Europei și al Afacerilor Externe al Republicii Franceze Jean-Yves Le Drian 17 mai 2017
Consul onorar al Franței la Jamestown (Sfânta Elena) Michel Dancoisne-Martineau 1 decembrie 1987
Conservator Michel Dancoisne-Martineau 5 august 1991
Domeniile franceze la Vatican
(Fundația Așezămintelor Pioase ale Franței la Roma și la Lorette)
 Franța
(Posesiuni ale statului)
Președinte al Republicii Franceze Emmanuel Macron 14 mai 2017
Ministru al Europei și al Afacerilor Externe al Republicii Franceze Jean-Yves Le Drian 17 mai 2017
Președinți ai Congregației Generale [362]
(succesivi)
Yves Teyssier d'Orfeuil [363] (interimar) 4 iulie 2018
Philippe Zeller 12 mai 2016
Administrator al Fundației Așezămintelor Pioase ale Franței la Roma și la Lorette venerabilul părinte Bernard Ardura 15 aprilie 2005
Guadelupa  Franța
(Departament de peste mări)
Președinte al Republicii Franceze Emmanuel Macron 14 mai 2017
Prefecți [364]
(succesivi)
Philippe Gustin 28 mai 2018
Virginie Kles [365] (interimară) 18 mai 2018
Éric Maire 30 august 2017
Președinte al Consilului Regional Ary Chalus 18 decembrie 2015
Președintă a Consililui Departamental Josette Borel-Lincertin [366] 2 aprilie 2015
[307] Guyana Franceză  Franța
(Departament de peste mări)
Președinte al Republicii Franceze Emmanuel Macron 14 mai 2017
Prefect Patrice Faure 28 august 2017
Președinte al Adunării Rodolphe Alexandre [367] 18 decembrie 2015
Casa Hauteville
(Hauteville House)
Paris
(proprietate a primăriei Parisului în Insula Guernesey)
Președinte al Republicii Franceze Emmanuel Macron 14 mai 2017
Ministru al Europei și al Afacerilor Externe al Republicii Franceze Jean-Yves Le Drian 17 mai 2017
Primar al Parisului Anne Hidalgo 5 aprilie 2014
Consul onorar al Franței la Saint Peter Port (Guernsey) Odile Blanchette ianuarie 2003
Conservatoare Odile Blanchette ianuarie 2003
Martinica  Franța
(Departament de peste mări)
Președinte al Republicii Franceze Emmanuel Macron 14 mai 2017
Prefect Franck Robine 19 iulie 2017
Președinte al Consiliului Executiv Alfred Marie-Jeanne [368] 18 decembrie 2015
Mayotte  Franța
(Departament de peste mări)
Președinte al Republicii Franceze Emmanuel Macron 14 mai 2017
Prefecți
(succesivi)
Dominique Sorain 30 martie 2018
Frédéric Veau 23 mai 2016
Președinte al Consililui Departamental Soibahadine Ibrahim Ramadani 2 aprilie 2015
Noua Caledonie  Franța
(Colectivitate de peste mări sui generis)
Președinte al Republicii Franceze Emmanuel Macron 14 mai 2017
Înalt Comisar al Republicii Thierry Lataste [369] 20 iunie 2016
Președinte al Guvernului Philippe Germain 1 aprilie 2015
Polinezia Franceză  Franța
(colectivitate de peste mări franceză)
Președinte al Republicii Franceze Emmanuel Macron 14 mai 2017
Înalt Comisar al Republicii [370] René Bidal 30 mai 2016
Președinte Édouard Fritch 12 septembrie 2014
[307] [307] 'Réunion  Franța
(Departament de peste mări)
Președinte al Republicii Franceze Emmanuel Macron 14 mai 2017
Prefect Amaury de Saint-Quentin 10 iulie 2017
Președinte al Consiliului Regional Didier Robert 26 martie 2011
Președinte al Consililui Departamental Cyrille Melchior 18 decembrie 2017
Sfântul Bartolomeu
(Saint Barthélemy)
 Franța
(Colectivitate de peste mări)
Președinte al Republicii Franceze Emmanuel Macron 14 mai 2017
Prefecți [371]
(succesivi)
Philippe Gustin 28 mai 2018
Virginie Kles [365] (interimară) 18 mai 2018
Éric Maire 30 august 2017
Prefecți delegați
(succesivi)
Sylvie Daniélo-Feucher 9 iulie 2018
Anne Laubies 9 iunie 2015
Președinte al Consililui Teritorial Bruno Magras 15 iulie 2007
[307] Sfântul Martin
[Saint Martin (France)]
 Franța
(Colectivitate de peste mări)
Președinte al Republicii Franceze Emmanuel Macron 14 mai 2017
Prefecți [372]
(succesivi)
Philippe Gustin 28 mai 2018
Virginie Kles [365] (interimară) 18 mai 2018
Éric Maire 30 august 2017
Prefecți delegați
(succesivi)
Sylvie Daniélo-Feucher 9 iulie 2018
Anne Laubies 9 iunie 2015
Președinte al Consililui Teritorial Daniel Gibbs [373] 3 aprilie 2017
Sfântul Petru și Miquelon
(Saint Pierre et Miquelon)
 Franța
(Colectivitate de peste mări)
Președinte al Republicii Franceze Emmanuel Macron 14 mai 2017
Prefecți
(succesivi)
Thierry Devimeux 17 ianuarie 2018
Henri Jean martie 2016
Președinte al Consililui Teritorial Stéphane Lenormand 25 octombrie 2017
Teritoriile australe și antarctice franceze [374]
(TAAF)
 Franța
(Teritoriu de peste mări) [375]
Președinte al Republicii Franceze Emmanuel Macron 14 mai 2017
Prefecți administratoare superioare
(succesive)
Évelyne Decorps 18 noiembrie 2018
Christine Geoffroy (interimară) 12 iunie 2018
Anne Tagand (interimară) 31 mai 2018
Cécile Pozzo di Borgo 7 octombrie 2014
Wallis și Futuna
    (vezi și : §13)
 Franța
(Colectivitate de peste mări)
Președinte al Republicii Franceze Emmanuel Macron 14 mai 2017
Administratori superiori
(succesivi)
Christophe Lotigie (interimar) 28 decembrie 2018
Jean-Francis Treffel 27 februarie 2017
Președinte al Adunării Teritoriale David Vergé 4 aprilie 2017

Dependințe și teritorii speciale ale Norvegiei

[modificare | modificare sursă]
Teritoriu Suveranitate și statut Funcția Numele Începând cu
Bouvet, Insula  Norvegia
(Dependență nelocuită)
Rege al Norvegiei Harald al V-lea [170], [171] 17 ianuarie 1991
Director general al Departamentului Afacerilor Polare [376] Øystein Mortensen 2 octombrie 2015
Director al Institutului Polar Norvegian [377] Ole Arve Misund 1 septembrie 2017
Jan Mayen, Insula  Norvegia
(Componentă a Regatului Norvegiei)
Rege al Norvegiei Harald al V-lea [170], [171] 17 ianuarie 1991
Administratoare [378] Hill-Marta Solberg [379] 21 septembrie 2007
Petru I, Insula  Norvegia
(Dependență nelocuită) [380]
Rege al Norvegiei Harald al V-lea [170], [171] 17 ianuarie 1991
Director general al Departamentului Afacerilor Polare [376] Øystein Mortensen 2 octombrie 2015
Director al Institutului Polar Norvegian [377] Ole Arve Misund 1 septembrie 2017
Svalbard  Norvegia
(Teritoriu cu suveranitate specială)
Rege al Norvegiei Harald al V-lea [170], [171] 17 ianuarie 1991
Guvernatoare (Sysselmann) Kjerstin Askholt 10 octombrie 2015
Țara Reginei Maud  Norvegia
(Dependență nelocuită) [381]
Rege al Norvegiei Harald al V-lea [170], [171] 17 ianuarie 1991
Director al Institutului Polar Norvegian [377] Ole Arve Misund 1 septembrie 2017

Dependințe și teritorii speciale ale Noii-Zeelande

[modificare | modificare sursă]
Teritoriu Suveranitate și statut Funcția Numele Începând cu
Cook, Insulele  Noua Zeelandă
(Stat independent în liberă asociere)
Regină a Noii Zeelende Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Reprezentant al reginei sir Tom Marsters 27 iulie 2013
Înalt Comisar al Noii Zeelande Peter Marshall 10 ianuarie 2017
Prim-ministru Henry Puna 30 noiembrie 2010
Niue, Insule  Noua Zeelandă
(Teritoriu autonom în liberă asociere)
Regină a Noii Zeelende Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Guvernatoare generală [382] dame Patsy Reddy 28 septembrie 2016
Înalți Comisari ai Noii Zeelande
(succesivi)
Kirk Yates 16 mai 2018
funcție vacantă 3 mai 2018
Ross Ardern februarie 2014
Premier Toke Tufukia Talagi 19 iunie 2008
[307] Ross, Dependența  Noua Zeelandă
(Dependență nelocuită) [383]
Regină a Noii Zeelende Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Guvernatoare generalǎ a Noii Zeelende dame Patsy Reddy 28 septembrie 2016
Directori generali ai Antarcticii Noii Zeelende
(succesivi)
Peter Smith (interimar) [384] septembrie 2018
Peter Beggs 4 ianuarie 2014
Tokelau [385]  Noua Zeelandă
Teritoriu autonom în liberă asociere)
Regină a Noii Zeelende Elisabeta a II-a 6 februarie 1952
Guvernatoare generalǎ a Noii Zeelende dame Patsy Reddy 28 septembrie 2016
Administratori
(succesivi)
Ross Ardern mai 2018
Jonathan Kings [386] 30 august 2017
Șefi ai Guvernului (Ulu o Tokelau)
(succesivi)
Afega Gaualofa [387] 5 martie 2018
Siopili Perez [388] 8 martie 2017

Teritorii speciale ale Statelor Unite ale Americii

[modificare | modificare sursă]
Teritoriu Suveranitate și statut Funcția Numele Începând cu
Baker, Insula [389]  Statele Unite ale Americii
(Teritoriu neîncorporat, neorganizat, nelocuit)
Președinte al Statelor Unite ale Americii Donald Trump 20 ianuarie 2017
Directori al Servicului Pescuitului și Faunei al Statelor Unite ale Americii [390]
(succesivi)
Margaret Everson (interimară) 12 noiembrie 2018
Jim Kurth [391] (interimar) 16 august 2018
Greg Sheehan (interimar) 19 iunie 2017
Guam  Statele Unite ale Americii
(Teritoriu neîncorporat, organizat)
Președinte al Statelor Unite ale Americii Donald Trump 20 ianuarie 2017
Guvernator Eddie Calvo 3 ianuarie 2011
Guantanamo, Stația Navală Golful
(Gitmo sau GTMO)
 Statele Unite ale Americii
(Bază navală închiriată)
Președinte al Statelor Unite ale Americii Donald Trump 20 ianuarie 2017
Comandanți ai bazei
(succesivi)
John A. Fischer 21 iunie 2018
David Culpepper 17 aprilie 2015
Howland, Insula [389]  Statele Unite ale Americii
(Teritoriu neîncorporat, neorganizat, nelocuit)
Președinte al Statelor Unite ale Americii Donald Trump 20 ianuarie 2017
Directori ai Servicului Pescuitului și Faunei al Statelor Unite [390]
(succesivi)
Margaret Everson (interimară) 12 noiembrie 2018
Jim Kurth [391] (interimar) 16 august 2018
Greg Sheehan (interimar) 19 iunie 2017
Jarvis, Insula [389]  Statele Unite ale Americii
(Teritoriu neîncorporat, neorganizat, nelocuit)
Președinte al Statelor Unite ale Americii Donald Trump 20 ianuarie 2017
Directori ai Servicului Pescuitului și Faunei al Statelor Unite [390]
(succesivi)
Margaret Everson (interimară) 12 noiembrie 2018
Jim Kurth [391] (interimar) 16 august 2018
Greg Sheehan (interimar) 19 iunie 2017
[307] Johnston, Atolul [389]  Statele Unite ale Americii
(Teritoriu neîncorporat, neorganizat, nelocuit)
Președinte al Statelor Unite ale Americii Donald Trump 20 ianuarie 2017
Directori ai Servicului Pescuitului și Faunei al Statelor Unite [390]
(succesivi)
Margaret Everson (interimară) 12 noiembrie 2018
Jim Kurth [391] (interimar) 16 august 2018
Greg Sheehan (interimar) 19 iunie 2017
Kingman Reciful [389]  Statele Unite ale Americii
(Teritoriu neîncorporat, neorganizat, nelocuit)
Președinte al Statelor Unite ale Americii Donald Trump 20 ianuarie 2017
Directori ai Servicului Pescuitului și Faunei al Statelor Unite [390]
(succesivi)
Margaret Everson (interimară) 12 noiembrie 2018
Jim Kurth [391] (interimar) 16 august 2018
Greg Sheehan (interimar) 19 iunie 2017
Mariane de Nord, Insulele  Statele Unite ale Americii
(Stat liber asociat cu Statele Unite ale Americii, teritoriu neîncorporat, organizat)
Președinte al Statelor Unite ale Americii Donald Trump 20 ianuarie 2017
Guvernator Ralph Torres 29 decembrie 2015
[307] Midway, Atolul [389]  Statele Unite ale Americii
(Teritoriu neîncorporat, neorganizat, nelocuit)
Președinte al Statelor Unite ale Americii Donald Trump 20 ianuarie 2017
Directori ai Servicului Pescuitului și Faunei al Statelor Unite [390]
(succesivi)
Margaret Everson (interimară) 12 noiembrie 2018
Jim Kurth [391] (interimar) 16 august 2018
Greg Sheehan (interimar) 19 iunie 2017
Navasa, Insula [389]  Statele Unite ale Americii
(Teritoriu neîncorporat, neorganizat, nelocuit)
Președinte al Statelor Unite ale Americii Donald Trump 20 ianuarie 2017
Directori ai Servicului Pescuitului și Faunei al Statelor Unite [390]
(succesivi)
Margaret Everson (interimară) 12 noiembrie 2018
Jim Kurth [391] (interimar) 16 august 2018
Greg Sheehan (interimar) 19 iunie 2017
[307] Palmyra, Atolul [389]  Statele Unite ale Americii
(Teritoriu neîncorporat, neorganizat, nelocuit)
Președinte al Statelor Unite ale Americii Donald Trump 20 ianuarie 2017
Directori ai Servicului Pescuitului și Faunei al Statelor Unite [390]
(succesivi)
Margaret Everson (interimară) 12 noiembrie 2018
Jim Kurth [391] (interimar) 16 august 2018
Greg Sheehan (interimar) 19 iunie 2017
Subsecretar pentru Afacerile Insulare al Statelor Unite ale Americii [392], [393] Douglas Domenech 18 septembrie 2017
Gestionar [394] Alex Wegman ianuarie 2016
Porto Rico  Statele Unite ale Americii
(Stat liber asociat cu Statele Unite ale Americii, teritoriu neîncorporat, organizat)
Președinte al Statelor Unite ale Americii Donald Trump 20 ianuarie 2017
Guvernator Ricky Rosselló 2 ianuarie 2017
Samoa Americană  Statele Unite ale Americii
(Teritoriu neîncorporat, organizat)
Președinte al Statelor Unite ale Americii Donald Trump 20 ianuarie 2017
Guvernator Lolo Matalasi Moliga 3 ianuarie 2012
Virgine Americane, Insulele  Statele Unite ale Americii
(Teritoriu neîncorporat, organizat)
Președinte al Statelor Unite ale Americii Donald Trump 20 ianuarie 2017
Guvernator Kenneth E. Mapp 5 ianuarie 2015
Wake, Insula
sau Atolul Wake [389]
 Statele Unite ale Americii
(Teritoriu neîncorporat, neorganizat, nelocuit) [395]
Președinte al Statelor Unite ale Americii Donald Trump 20 ianuarie 2017
Administrator [396] Douglas Domenech 18 septembrie 2017
Guvernatori [397]
(succesivi)
Thomas E. Ayres 18 ianuarie 2018
Joseph M. McDade, Jr [398] (interimar) 2 ianuarie 2017

Teritorii speciale ale Regatului Țărilor de Jos

[modificare | modificare sursă]
Teritoriu Suveranitate și statut Funcția Numele Începând cu
Aruba  Țările de Jos
(Stat constitutiv al Regatului Țărilor de Jos)
Rege al Țărilor de Jos Willem-Alexander 30 aprilie 2013
Guvernator Alfonso Boekhoudt 1 ianuarie 2017
Prim-ministru (ministru președintǎ) Evelyn Wever-Croes 17 noiembrie 2017
Bonaire  Țările de Jos
[Municipalitate specială (entitate publlică caraibiană) în cadrul statului Țările de Jos.] [399]
Rege al Țărilor de Jos Willem-Alexander 30 aprilie 2013
Prim-ministru al Țărilor de Jos Mark Rutte 14 octombrie 2010
Reprezentanți naționali pentru entitățile publice Bonaire, Saba și Sfântul Eustatie
(succesivi)
Jan Helmond (interimar) 1 ianuarie 2018
Gilbert Isabella 1 septembrie 2014
Locotenent guvernator (gezaghebber) Edison Rijna [400] 1 martie 2014
Curaçao  Țările de Jos
(Stat constitutiv al Regatului Țărilor de Jos)
Rege al Țărilor de Jos Willem-Alexander 30 aprilie 2013
Guvernatoare Lucille George-Wout 4 noiembrie 2013
Prim-ministru (ministru președinte) Eugene Rhuggenaath 29 mai 2017
Saba  Țările de Jos
[Municipalitate specială (entitate publlică caraibiană) în cadrul statului Țările de Jos] [399]
Rege al Țărilor de Jos Willem-Alexander 30 aprilie 2013
Prim-ministru al Țărilor de Jos Mark Rutte 14 octombrie 2010
Reprezentanți naționali pentru entitățile publice Bonaire, Saba și Sfântul Eustatie
(succesivi)
Jan Helmond (interimar) 1 ianuarie 2018
Gilbert Isabella 1 septembrie 2014
Locotenent guvernator (gezaghebber) Jonathan G.A. Johnson 2 iulie 2008
Sfântul Eustatie
(Sint Eustatius)
 Țările de Jos
[Municipalitate specială (entitate publlică caraibiană) în cadrul statului Țările de Jos] [399]
Rege al Țărilor de Jos Willem-Alexander 30 aprilie 2013
Prim-ministru al Țărilor de Jos Mark Rutte 14 octombrie 2010
Reprezentanți naționali pentru entitățile publice Bonaire, Saba și Sfântul Eustatie
(succesivi)
Jan Helmond (interimar) 1 ianuarie 2018
Gilbert Isabella 1 septembrie 2014
Comisar guvernamental Mike Franco 7 februarie 2018
Locotenenți guvernatori (gezaghebber) funcție ȋnlocuitǎ 7 februarie 2018
Julian Woodley (interimar) 1 aprilie 2016
Sfântul Martin
[Sint Maarten (Nederland)]
 Țările de Jos
(Stat constitutiv al Regatului Țărilor de Jos)
Rege al Țărilor de Jos Willem-Alexander 30 aprilie 2013
Guvernator Eugene Holiday 10 octombrie 2010
Prim-miniștri (miniștri președinți)
(succesivi)
Leona Marlin-Romeo 25 ianuarie 2018
Rafael Boasman (interimar) 24 noiembrie 2017

Alte teritorii nesuverane

[modificare | modificare sursă]
Teritoriu Suveranitate și statut Funcția Numele Începând cu
Adjaria
(Acaristan)
 Georgia
(Republică autonomă)
Președinți ai Georgiei
(succesivi)
Salome Zurabishvili 16 decembrie 2018
Giorgi Margvelashvili 17 noiembrie 2013
Președinte al Consiliului Suprem Davit Gabaidze 28 octombrie 2016
Președinți ai guvernului
(succesivi)
Tornike Rizhvadze 21 iulie 2018
Zurab Pataridze 15 iulie 2016
Alo [401] Wallis și Futuna
(Regat tradițional)
Administratori superiori ai Wallis și Futuna
(succesivi)
Christophe Lotigie (interimar) 28 decembrie 2018
Jean-Francis Treffel 27 februarie 2017
Regi (Tu`i Agaifo) Lino Leleivai 29 noiembrie 2018
funcție vacantă 4 octombrie 2018
Filipo Katoa 7 iunie 2016
Prim-miniștri (Tiafo)
(succesivi)
funcție vacantă 19 decembrie 2018
Petelo Leleivai 30 august 2018
funcție vacantă 2 iulie 2018
Pelenato Falematagia 12 noiembrie 2016
Antarctica Statele semnatare ale Tratatului Antarcticii
(Teritoriu cu statut intrenational) [402]
Secretar Executiv al Secretariatului Tratatului Antarctic Albert Lluberas Bonaba (Uruguay) 1 septembrie 2017
Antarctica Argentiniană  Argentina
(Teritoriu revendicat) [403]
Președinte al Națiunii Argentiniene Mauricio Macri 10 decembrie 2015
Guvernatoare a provinciei argentiniene Tierra del Fuego, Antarctica și Insulele Atlanticului de Sud Rosana Bertone 17 decembrie 2015
Antarctica Braziliană  Brazilia
(Teritoriu revendicat informal) [404]
Președinte al Republicii Federale Brazilia Michel Temer [38] 12 mai 2016
Coordonator al Comisiei Interministeriale Braziliene pentru Resurse Maritime [405] Eduardo Bacellar Leal Ferreira 7 februarie 2015
Antarctica Chiliană  Chile
(Teritoriu revendicat) [406]
Președinți ai Republicii Chile
(succesivi)
Sebastián Piñera [49] 11 martie 2018
Michelle Bachelet [50] 11 martie 2014
Guvernatori ai provinciei Antartica Chileană
(succesivi)
Juan José Arcos 11 martie 2018
Daniela Vanessa Díaz Mayorga 9 iunie 2017
Athos, Statul Teocratic al Sfîntului Munte  Grecia
(Republică monastică autonomă)
Șefi ai statului [407]
(succesivi)
Aléxis Tsípras [408] 17 octombrie 2018
Nikos Kotzias [409] 22 septembrie 2015
Administratori laici
(succesivi)
Konstantinos Dimtsas 13 ugust 2018
Aristos Kasmiroglou [410] 31 mai 2010
Lider spiritual [411] Bartolomeu I 22 octombrie 1991
Protoi [412]
(succesivi)
ieromonah Stefanos [413] (Mănăstirea Hilandar) 14 iunie 2018
geron Gervasios (Mănăstirea Iviru) 14 iunie 2017
Azore, Insulele  Portugalia
(Regiune autonomă)
Președinte al Republicii Portugheze Marcelo Rebelo de Sousa 9 martie 2016
Reprezentant al Republicii Portugheze Pedro Manuel dos Reis Alves Catarino 11 aprilie 2011
Președinte al Guvernului Vasco Cordeiro 6 noiembrie 2012
Åland, Insulele
(sau Insulele Aaland)
 Finlanda
(Regiune autonomă)
Președinte al Republicii Finlanda Sauli Niinistö 1 martie 2012
Guvernator (Landshövding) Peter Lindbäck 5 martie 1999
Prim-ministru (lantråd) Katrin Sjögren 25 noiembrie 2015
Badahșanul de Munte
(sau Gorno Badahșan, GBAO)
 Tadjikistan
(Provincie autonomă)
Președinte al Republicii Tadjikistan Emomalii Rahmon [224] 19 noiembrie 1992
Președinți ai Hukumat [414]
(succesivi)
Yodgor Fayzov (interimar) 1 octombrie 2018
Shodikhon Jamshedov 19 noiembrie 2013
Bancul Bajo Nuevo
(sau Insula Petrel)
 Columbia
(Insulǎ nelocuitǎ) [415]
Președinți ai Republicii Columbia
(succesivi)
Iván Duque Márquez 1 august 2018
Juan Manuel Santos 7 august 2010
Guvernatori ai departamentului San Andrés y Providencia
(succesivi)
Juan Francisco Herrera Leal (interimar) 21 octombrie 2018
Alaín Enrique Manjarrés Flórez (interimar) 23 iulie 2018
Sandra Howard Taylor (interimară) 23 aprilie 2018
Ronald Housni Jaller 1 ianuarie 2015
Banaadir  Somalia
Stat regional în cadrul Somaliei [416]
Președinte al Republicii Federale Somalia Mohamed Abdullahi Mohamed [208] 8 februarie 2017
Guvernatori
(succesivi)
Abdirahman Abdi Osman 21 ianuarie 2018
Thabit Abdi Mohamed 15 aprilie 2017
Barbuda  Antigua și Barbuda
(Depedență autonomă)
Regină a Antiguei și Barbudei Elisabeta a II-a 1 noiembrie 1981
Guvernator general sir Rodney Williams 14 august 2014
Președinți ai Consiliului Barbudei
(succesivi)
Wade Burton 9 mai 2018
Knacyntar Nedd martie 2017
Bougainville, Insulele  Papua Noua Guinee
(Regiune autonomă)
Regină a Papua Noua Guinee Elisabeta a II-a 16 septembrie 1971
Guvernator general al Papua Noua Guinee sir Bob Dadae 28 februarie 2017
Președinte John Momis 10 ianuarie 2010
Canare, Insulele  Spania
(Comunitate autonomă a Spaniei)
Rege al Spaniei Felipe al VI-lea 17 iunie 2014
Delegate ale guvernului spaniol
(succesivi)
Elena Máñez Rodríguez 19 iunie 2018
María Mercedes Roldós Caballero 17 decembrie 2016
Președinte al Guvernului Fernando Clavijo Batlle 9 iulie 2015
Carriacou și Petite Martinique  Grenada
(Dependență de jure autonomă)
Regină a Grenadei Elisabeta a II-a 7 februarie 1974
Guvernatoare generală a Grenadei dame Cécile La Grenade 7 aprilie 2013
Miniștri însărcinați cu Carriacou și Petite Martinique
(succesivi)
Kindra Maturin-Stewart 25 martie 2018
Elvin Nimrod [417] 3 martie 2013
Ceuta  Spania
(Oraș autonom al Spaniei)
Rege al Spaniei Felipe al VI-lea 17 iunie 2014
Delegați ai Guvernului spaniol
(succesivi)
Salvadora del Carmen Mateos Estudillo 19 iunie 2018
Nicolás Fernández Cucurull 20 iunie 2015
Primar președinte
(succesivi) Juan Jesús Vivas Lara
7 februarie 2001
Feroe, Insulele
(sau Insulele Færøerne)
 Danemarca
(Regiune autonomă)
Regină a Danemarcei Margareta a II-a [84] 14 ianuarie 1972
Înalt comisar (Rigsombudsmand) Lene Moyell Johansen [418] 15 mai 2017
Prim-ministru (Løgmað) Aksel V. Johannesen 16 septembrie 2016
Galapagos, Insulele
(sau Arhipelagul Colón)
 Ecuador
(Provincie)
Președinte al Republicii Ecuador Lenín Moreno [87] 24 mai 2017
Guvernatoare și președintǎ a consiliului de guvernare cu regim special Lorena Tapia Núñez 1 iunie 2017
Galmudug  Somalia
(Stat autonom în cadrul Somaliei)
Președinte al Republicii Federale Somalia Mohamed Abdullahi Mohamed [208] 8 februarie 2017
Președinte Ahmed Duale Gelle 3 mai 2017
Ministru Șef Mohamed Ali Hassan 6 decembrie 2017
Găgăuzia
(sau Gagauz-Yeri)
Moldova, Republica
(District autonom)
Președinte al Republicii Moldova Igor Dodon 23 decembrie 2016
Guvernatoare (bașkan) Irina Vlah 15 aprilie 2015
Gilgit-Baltistan  Pakistan
(Provincie autonomâ)
Președinți ai Republicii Pakistan
(succesivi)
Arif Alvi 9 septembrie 2018
Mamnoon Hussain 9 septembrie 2013
Guvernatori
(succesivi)
Raja Jalal Hussain Maqpoon 30 septembrie 2018
Fida Muhammad Nashad (interimar) 15 septembrie 2018
Mir Ghazanfar Ali Khan 24 noiembrie 2015
Ministru Șef Hafiz Hafeezur Rehman 26 iunie 2015
Groenlanda  Danemarca
(Regiune autonomă)
Regină a Danemarcei Margareta a II-a [84] 14 ianuarie 1972
Înalt comisar (Rigsombudsmandur) Mikaela Engell 1 aprilie 2011
Premier (conducător al Guvernului Landsstyreformanden) Kim Kielsen [419] 1 octombrie 2014
Hirshabeelle  Somalia
(Stat autonom în cadrul Somaliei)
Președinte al Republicii Federale Somalia Mohamed Abdullahi Mohamed [208] 8 februarie 2017
Președinte Mohamed Abdi Ware 16 septembrie 2017
Hong Kong
(sau Xianggang)
China
(Regiune administrativă specială)
Președinte al Republicii Populare Chineze Xi Jinping [53] 14 martie 2013
Șefǎ a executivului Carrie Lam 1 iulie 2017
Jubaland  Somalia
(Stat autonom în cadrul Somaliei)
Președinte al Republicii Federale Somalia Mohamed Abdullahi Mohamed [208] 8 februarie 2017
Președinte Sheikh Ahmed Mohamed Islam "Madobe" [420], [421] 20 ianuarie 2014
Karakalpakstan  Uzbekistan
(Republică autonomă)
Președinte al Republicii Uzbekistan Shavkat Mirziyoyev [242], [243] 8 septembrie 2016
Președinte al Jokargy Kenes [422] Musa Yerniyazov 2 mai 2002
Președinte al Consiliului de Miniștri Kakhraman Sariyev 14 octombrie 2016
Kurdistanul Irakian  Irak
(Regiune autonomă)
Președinți ai Republicii Irak
(succesivi)
Barham Salih 2 octombrie 2018
Fuad Masum 24 iulie 2014
Președinte Executiv de tranziție [423] (interimar) 1 noiembrie 2017
Prim-ministru Nechervan Barzani [424], [425], [426] 7 martie 2012
Macao
(sau Àomén)
China
(Regiune administrativă specială)
Președinte al Republicii Populare Chineze Xi Jinping [53] 14 martie 2013
Șef al executivului Fernando Chui Sai On 20 decembrie 2009
Madeira, Insulele  Portugalia
(Regiune autonomă)
Președinte al Republicii Portugheze Marcelo Rebelo de Sousa 9 martie 2016
Reprezentant al Republicii Portugheze Irineu Cabral Barreto 11 aprilie 2011
Președinte al Guvernului Miguel Albuquerque 20 aprilie 2015
Melilla  Spania
(Oraș autonom al Spaniei)
Rege al Spaniei Felipe al VI-lea 17 iunie 2014
Delegați ai Guvernului spaniol
(succesivi)
Sabrina Moh Abdelkader 19 iunie 2018
Abdelmalik El Barkani Abdelkader 31 decembrie 2011
Primar președinte Juan José Imbroda Ortiz 19 iulie 2000
Mindanao musulman  Filipine
(Regiune autonomă)
Președinte al Republicii Filipine Rodrigo Duterte 30 iunie 2016
Guvernator Mujiv Hataman [427] 22 decembrie 2011
Nahicivan  Azerbaidjan
(Republică autonomă)
Președinte al Republicii Azerbaidjan Ilham Aliyev [20], [21] 15 octombrie 2003
Președinte al Consiliului Suprem Vasif Talıbov [428] 16 decembrie 1995
Prim-ministru Alovsat Bakhshiyev 2000
Nevis, Insula  Sfântul Cristofor și Nevis
(Insulă autonomă)
Regină a Sfântului Cristofor și Nevisului Elisabeta a II-a 19 septembrie 1979
Guvernator general al Sfântului Cristofor și Nevisului sir Samuel Weymouth Tapley Seaton [201] 19 mai 2015
Viceguvernatoare generale
(succesive)
Hyleta Liburd 31 august 2018
Marjorie Morton (interimară) 1 septembrie 2017
Prim-ministru Mark Brantley 19 decembrie 2017
Paștelui, Insula  Chile
(Provincie)
Președinți ai Republicii Chile
(succesivi)
Sebastián Piñera [49] 11 martie 2018
Michelle Bachelet [50] 11 martie 2014
Guvernatoare
(succesivie)
Laura Tarita Alarcón Rapu 11 martie 2018
Melania Carolina Hotu Hey [429] 9 septembrie 2015
Primar Pedro Edmunds Paoa noiembrie 2012
Principe, Insula  São Tomé și Príncipe
(Provincie cu autoguvernare)
Președinte al Republicii Sao Tome și Principe Evaristo Carvalho [190] 3 septembrie 2016
Președinte al guvernului regional José Cardoso Cassandra 5 octombrie 2006
'Prințul Eduard, Insulele [430]  Africa de Sud
(Insule izolate și nelocuite atașate orașului Cape Town)
Președinți ai Republicii Africa de Sud
(succesivi)
Cyril Ramaphosa [3] 14 februarie 2018
Jacob Zuma 9 mai 2009
Primari ai orașului Cape Town
(succesivi)
Dan Plato [431] 6 noiembrie 2018
Ian Neilson (interimar) 31 octombrie 2018
Patricia de Lille 1 iunie 2011
Director de Asistență pentru Oceanul de Sud și Antarctica [432] Nishendra Devanunthan 1 iulie 2013
Puntland
    (vezi și : §15)
 Somalia
(Stat autonom în cadrul Somaliei
Președinte al Republicii Federale Somalia Mohamed Abdullahi Mohamed [208] 8 februarie 2017
Președinte Abdiweli Mohamed Ali 8 ianuarie 2014
Rodrigues, Insula  Mauritius
(Insulă autonomă)
Președinți ai Republicii Mauritius
(succesivi)
Barlen Vyapoory (interimar) 23 martie 2018
Ameenah Gurib-Fakim 5 iunie 2015
Comisar Șef Louis Serge Clair [433] 11 februarie 2012
Director General Jacques Davis Hee Hong Wye 13 februarie 2012
Rosalind, Bancul
(sau Bancul Rosalinda sau Rosa Linda)
 Columbia
(Atol submers nelocuit) [434]
Președinți ai Republicii Columbia
(succesivi)
Iván Duque Márquez 1 august 2018
Juan Manuel Santos 7 august 2010
Guvernatori ai departamentului San Andrés y Providencia
(succesivi)
Juan Francisco Herrera Leal (interimar) 21 octombrie 2018
Alaín Enrique Manjarrés Flórez (interimar) 23 iulie 2018
Sandra Howard Taylor (interimară) 23 aprilie 2018
Ronald Housni Jaller 1 ianuarie 2015
Serranilla, Bancul  Columbia
(Insulǎ nelocuitǎ) [435]
Președinți ai Republicii Columbia
(succesivi)
Iván Duque Márquez 1 august 2018
Juan Manuel Santos 7 august 2010
Guvernatori ai departamentului San Andrés y Providencia
(succesivi)
Juan Francisco Herrera Leal (interimar) 21 octombrie 2018
Alaín Enrique Manjarrés Flórez (interimar) 23 iulie 2018
Sandra Howard Taylor (interimară) 23 aprilie 2018
Ronald Housni Jaller 1 ianuarie 2015
Sigavé [436] Wallis și Futuna
(Regat tradițional)
Administratori superiori ai Wallis și Futuna
(succesivi)
Christophe Lotigie (interimar) 28 decembrie 2018
Jean-Francis Treffel 27 februarie 2017
Rege (Sau) Eufenio Takala 5 martie 2016
Prim-ministru (Kaifakaului) funcție vacantă octombrie 2018
Falakiko Savelio Saliga octombrie 2016
Somalia de Sud-Vest  Somalia
(Stat autonom în cadrul Somaliei)
Președinte al Republicii Federale Somalia Mohamed Abdullahi Mohamed [208] 8 februarie 2017
Președinți
(succesivi)
Abdiaziz Hassan Mohamed 19 decembrie 2018
Abdulkadir Sharif Shekhuna Maye (interimar) 7 noiembrie 2018
Sharif Hassan Sheikh Aden 3 decembrie 2014
Tobago, Insula Trinidad și Tobago
(Regiune autonomă)
Președinți ai Republicii Trinidad și Tobago
(succesivi)
Paula-Mae Weekes 19 martie 2018
Anthony Carmona 18 martie 2013
Secretar șef al Camerii Adunării Kelvin Charles 26 ianuarie 2017
Uvea [437]
    (vezi și : §15)
Wallis și Futuna
(Regat tradițional)
Administratori superiori ai Wallis și Futuna
(succesivi)
Christophe Lotigie (interimar) 28 decembrie 2018
Jean-Francis Treffel 27 februarie 2017
Rege (Lavelua) Patalione Kanimoa [438] 17 aprilie 2016
Prim-ministru (Kalae Kivalu) Mikaele Halagahu [439]
(corevendcator începând cu 3 iunie 2016 și din 17 aprilie 2016 până în 3 iunie 2016)
17 aprilie 2016
Voivodina  Serbia
(Provincie autonomă)
Președinte al Republicii Serbia Aleksandar Vučić [194] 31 mai 2017
Președinte al Adunǎrii Ištvan Pastor 22 iunie 2012
Președinte al Guvernului Igor Mirović 20 iunie 2016
Zanzibar, Arhipelagul  Tanzania
(Entitate administrativă autonomă)
Președinte al Republicii Tanzania John Magufuli 5 noiembrie 2015
Președinte Ali Mohamed Shein 3 noiembrie 2010

Teritorii nesuverane neutre sau cu statut contestat

[modificare | modificare sursă]
Teritoriu Suveranitate și statut
Paracel, Insulele Arhipelag ocupat de facto de Republica Populară Chineză. Revendicat de Taiwan și de Vietnam.
Spratly, Insulele Arhipelag revendicat integral de Republica Populară Chineză, Taiwan și Vietnam. Porțiuni revendicate de Filipine și Malaezia. Brunei revendică o zonă de pescuit care se suprapune peste insulele de sud dar nu a formulat revendicări formale. 45 de insule sunt ocupate de mici forțe militare ale Republicii Populare Chineze, Taiwanului, Filipinelor și Malaeziei.
Țara Marie Byrd Teritoriu nerevendicat, considerat ca aparținând Statelor Unite ale Americii, deși nu există o revendicare formală.

Guverne în exil și / sau alterantive

[modificare | modificare sursă]
Teritoriu Suveranitate recunoscută Internațional
În concurență cu
(Statut)
Funcția Numele Începând cu
Republica Autonemă Abhazia
    (vezi și : §2)
 Georgia
Guvernul Republicii independente Abhazia
(Guvernul Republicii Autoneme Abhazia) [440]
Președinte al Consliului Suprem Elguja Gvazava 20 martie 2009
Președinte al Guvernului Vakhtang Kolbaia (interimar) 7 aprilie 2013
Republica Populară Belarus Belarus
Guvernul Republicii Belarus
(Guvernul Republicii Populare Belarus) [441]
Președintă a Radei [442] Ivonka Survilla 1997
Crimeea  Ucraina
Guvernul Federației Ruse
Republica Crimeea din cadrul Frderației Ruse
(Administrația în exil a Republicii Autonome Crimea) [443]
Președinte al Ucrainei Petro Poroshenko 7 iunie 2014
Reprezentanți ai președintelui Ucrainei
(succesivi)
Izet Gdanov (interimar) 2 decembrie 2018
Boris Babin 17 august 2017
Guvernul Alternativ al Estoniei  Estonia
Guvernul Republicii Estonia
(Guvern succesor al guvernului în exil din timpul ocupației sovietice) [444]
Președinte [445] Kalev Ots [446] 28 noiembrie 2003
Prim-ministru [447] Ahti Mänd (prim-ministru adjunct) 7 decembrie 2003
Khatumo  Somalia
Guvernul Republicii Somalia
Somaliland
Puntland
(Guvernul statului autonom Khatumo) [448]
Președinte Abdallah Haybe Agalule [449] 7 august 2017
Administrația sârbă a Kosovo  Serbia sau Kosovo
Guvernul Kosovo
(Provincia Autonomă Kosovo și Metohia din cadrul Republicii Serbia) [450]
Director al Biroului pentru Kosovo și Metohia Marko Đurić 2 septembrie 2013
Prefect al distrctului Kosovo Srdjan Petković 26 mai 2014
Prefect al distrctului Kosovo-Pomoravlje Radovan Stojković 22 mai 2017
Prefect al distrctului Kosovska Mitrovica Vaso Jelić 21 octombrie 2013
Prefect al distrctului Peć Vinka Radosavljević 7 martie 2013
Prefect al distrctului Prizren Jovica Budurić 11 decembrie 2008
Administrația Autonomă a Siriei de Nord și Est [451]
(Nume anterior până în 6 septembrie 2018 Siria de Nord Federală Democratică) [452]
 Siria
Guvernul Republicii Arabe Siriene
Administrațiile unor guvernorate ale Republicii Siria [453]
Regiune autonomă autoproclamată
Copreședinți ai Consiliului Executiv Berivan Xalid și Abdul Hamid Mahbash 6 septembrie 2018
Siria de Nord Federală Democratică [454] [455]  Siria

Guvernul Republicii Arabe Siriene
Administrațiile unor guvernorate ale Republicii Arabe Siriene [456]
(Regiune autonomă autoproclamată) [457]
redenumitǎ Administrația Autonomă a Siriei de Nord și Est 6 septembrie 2018
Copreședinți ai Comitetului de Organizare al Siriei de Nord Hediya Yousef și Mansur Selum 17 martie 2016
Guvernul Provizoriu (al Camerei Reprezentanților a Libiei̠) Libia
Guvernul Acordului Național
(Guvern alternativ) [458]
Președinte al Camerei Reprezentanților Aguila Salah Issa [459], [460], [461] (corevendicator ȋncepȃnd cu 25 august 2014) 5 august 2014
Prim-ministru (ministru președinte) Abdullah al-Thani [462], [463], [464], [465]
(corevendicator ȋncepȃnd cu 25 august 2014 și din 4 mai 2014 până în 9 iunie 2014)
11 martie 2014
Maluku (Insulelor Moluce) de Sud, Republica  Indonezia
Guvernul Republicii Indonezia
Administrația provinciei Maluku din cadrul Republicii Indonezia
(Guvernul în exil al Republicii Maluku Selantan) [466]
Președinte John Wattilete 17 aprilie 2010
Entitatea Provizorie Osetia de Sud
    (vezi și : §2)
 Georgia
Guvernul Republicii independente Osetia de Sud-Alania
(Guvernul Entității Provizorii Osetia de Sud) [467]
Șef al Administrației Provizorii Dmitri Sanakoïev [468] 10 mai 2007
Opoziția siriană  Siria
Guvernul Republicii Arabe Siriene
Guvernul de Salvare
Guvernul Interimar al Siriei
(Guvern alternativ al opoziției siriene) [469]
Președinți ai Coaliției Naționale a Forțelor de Opoziție și a Revoluției
(succesivi)
Abdurrahman Mustafa 6 mai 2018
Riad Seif 5 mai 2017
Prim-ministru Jawad Abu Hatab [470] (interimar)
(corevendicator ȋncepȃnd cu 2 noiembrie 2017)
17 mai 2016
 Siria
Guvernul Republicii Arabe Siriene
Guvernul Interimar al Siriei
Guvernul de Salvare
(Guvern alternativ al opoziției siriene) [471]
Președinte al Consilului General al Shura [472] Bassam al-Sahyouni 11 septembrie 2017
Prim miniștri
(succesivi)
Fawaz Hilal [473]
(corevendicator ȋncepȃnd cu 10 decembrie 2018)
10 decembrie 2018
Mohammed Jamal Shahoud (interimar) [474]
(corevendicator din 18 august 2018 până în10 decembrie 2018̠)
18 august 2018
Muhammed al-Sheikh [475]
(corevendicator din 2 noiembrie 2017 până în 18 august 2018)
2 noiembrie 2017
Tibet China
Guvernul Republicii Populare Chineze
Regiunea autonomă Xizang din cadrul Republicii Populare Chineze
(Administrația Centrală Tibetană) [476]
Dalai Lama Tenzin Gyatso [477] 25 august 1939
Președinte al Administrației Centrale (Sikyong) Lobsang Sangay [478] 8 august 2011
Uvea [437]
    (vezi și : §13)
Wallis și Futuna
Guvernul regatului tradițional Uvea [479]
(Guvern în opoziție al regatului tradițional, nerecunoscut de administrația franceză)
Prim-ministru (Kalae Kivalu) Setefano Hanisi [480]. [481]
corevendicator ȋncepȃnd cu 17 aprilie 2016)
16 aprilie 2016
[482] Guvernul Salvǎrii Naționale al Yemenului Yemen
Guvernul Republicii Yemen
(Guvern instalat de rebelii zaidiști Ansar Allah sau Houthis) [483]
Sefi ai Consiliului Politic Suprem
(succesivi)
Mahdi al-Mushat [484], [485]
(corevendicator ȋncepȃnd cu 23 aprilie 2018)
23 aprilie 2018
Saleh Ali al-Sammad [486]
(corevendicator din 14 august 2016 pȃnǎ ȋn 23 aprilie 2018)
14 august 2016
Prim-ministru Abdel-Aziz bin Habtour [487]
(corevendicator ȋncepȃnd cu 28 noiembrie 2016)
28 noiembrie 2016
Consiliul de Tranziție al Sudului Yemenului  Yemen
Guvernul Republicii Yemen
[482] Guvernul Salvǎrii Naționale al Yemenului
Administrațiile unor guvernorate ale Republicii Yemen [488]
(Guvernul Consiliului de Tranaziție al Sudului Yemenului) [489]
Președintele Comisiei Prezidențiale Aidarus al-Zoubaidi 11 mai 2017
  1. ^ Un stat sau un conducător, apărut sau dispărut în cursul anului 2018 va fi deci menționat în listă.
  2. ^ Ȋn cadrul guvernelor ȋn exil sunt incluse doar cele care au fost anterior la putere sau succesoarele acestora
  3. ^ a b Interimar până în 15 februarie 2018.
  4. ^ Anterior prim-ministru din 29 octobrie 1999 până în 22 februarie 2002.
  5. ^ În timpul absențelor sale datorată problemelor de sănătate interimat asigurat din 27 aprilie până în 16 iulie 2013 de Abdelmalek Sellal, prim-ministru (29 aprilie 2014 - 24 mai 2017) și din 26 noiembrie până în 31 decembrie 2005 de Ahmed Ouyahia, prim-ministru.
  6. ^ Anterior președinte interimar din 26 noiembrie până în 31 decembrie 2005 pentru președintele Abdelaziz Bouteflika în timpul absenței acestuia datorată problemelor de sănătate și prim-ministru din 23 iunie 2008 până în 3 septembrie 2012, din 6 mai 2003 până în 24 mai 2006 și din 31 decembrie 1995 până în 15 decembrie 1998.
  7. ^ Episcopii diocezei romano-catolice Urgell (Spania).
  8. ^ Președinții Republicii Franceze.
  9. ^ Anterior șef al guvernului din 12 mai 2011 până în 23 martie 2015.
  10. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p Regina Elisabeta a II-a este în mod separat și egal monarh al 16 țări suverane, cunoscute colectiv ca teritoriile Commonwealth-ului. În fiecare dintre aceste țări, cu excepția Regatului Unit (în care are în mod obișnuit reședința), ea este reprezentată de un guvernator general la nivel național. În unele dintre aceste țări, opiniile diferă dacă regina sau guvernatorul general ar trebui să fie desemnat în calitate de șef al statului, dar totuși nu există nici o punere în discuție a poziției reginei de suveran înaintea guvernatorilor generali.
  11. ^ a b Frate vitreg cu fostul rege și președinte al Consiliului de Miniștri [(1 august 2005 – 23 ianuarie 2015) regent de facto (22 noiembrie 2010 până în 23 februarie 2011) Sultan] Abdullah, cu fostul rege și președinte al Consiliului de Miniștri [(13 iunie 1982 – 1 august 2005) regent (1 ianuarie - 21 februarie 1996 și de facto 21 februarie 1996 - 1 august 2005) Abdullah] Fahd, cu fostul rege și președinte al Consiliului de Miniștri (25 martie 1975 - 13 iunie 1982) Khalid, cu fostul rege (2 noiembrie 1964 – 25 mai 1975), regent (4 martie – 2 noiembrie 1964 pentru regele Saud), președinte al Consiliului de Miniștri (31 octombrie 1962 - 25 martie 1975) și prim-ministru (16 august 1954 - 21 decembrie 1960) Faisal, cu fostul rege [(9 noiembrie 1953 – 2 noiembrie 1964) regent (4 martie – 2 noiembrie 1964) Faisal] și președinte al Consiliului de Miniștri (21 decembie 1960 - 31 octombrie 1962 și 9 octombrie 1953 – 16 august 1954) Saud și cu regentul de facto (22 noiembrie 2010 - 23 februarie 2011 pentru regele Abdullah) Sultan și fiu al fostului rege (23 septembrie 1932 – 9 noiembrie 1953) Abd al-Aziz Ibn Saud.
  12. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z În aceste state președintele este atât șef de stat cât și de guvern. Funcția de șef de guvern, sub divrse titulaturi, poate exista dar nu conduce puterea executivă.
  13. ^ Anterior prim-ministru din 4 noiembrie 1996 până în 20 martie 1997.
  14. ^ Anterior prim-ministru din 26 martie 2007 până în 9 aprilie 2008 interimar până în 4 aprilie 2007.
  15. ^ Interimar din 26 noiembrie pȃnǎ ȋn 5 decembrie 2018 pentru prim-ministrul Nikol Pashinyan în timpul retragerii acestuia în vederea participării la alegerile generale.
  16. ^ Interimar ȋncepȃnd cu 16 octombrie 2018.
  17. ^ În timpul retragerii sale în vederea participării la alegerile generale din 26 noiembrie până în 5 decembrie 2018 interimat asigurat de Ararat Mirzoyan prim-ministru adjunct.
  18. ^ Anterior prim-ministru din 13 septembrie 2016 până în 17 aprilie 2018.
  19. ^ Anterior președinte din 9 aprilie 2008 până în 9 aprilie 2018 și prim-ministru din 4 aprilie 2007 până în 25 martie 2008 interimar până în 4 aprilie 2007.
  20. ^ a b Anterior prim-ministru din 4 august până în 31 octombrie 2003, în timpul retragerii sale datorită participării la alegerile prezidențiale interimat asigurat din 6 august până în 31 octombrie 2003 de Artur Rasizade prim prim-ministru adjunct.
  21. ^ a b Fiu al fostului prim secretar al Partidului Comunist din Azerbaidjan (14 iulie 1969 – 3 decembrie 1982) și președinte [24 iunie 1993 - 31 octombrie 2003, interimar până în 10 octombrie 1993, pentru președintele Abulfaz Elchibey (16 iunie 1992 - 1 septembrie 1993)] Heydar Aliyev.
  22. ^ Anterior prim-ministru din 20 iulie 1996 până în 4 august 2003 interimar până în 26 noiembrie 1996 și prim-ministru interimar din 6 august până în 31 octombrie 2003 pentru prim-ministrul Ilham Aliyev (4 august 2003 -31 octombrie 2003).
  23. ^ Interimară până în 5 august 2013.
  24. ^ Văduvă al fostului prim-ministru (10 mai 1969 – 21 august 1992) și premier (16 ianuarie 1967 – 10 mai 1969) Lynden Pindling.
  25. ^ Emir până în 14 februarie 2002.
  26. ^ Președinte al Consiliului de Stat până în 16 august 1971.
  27. ^ Unchi al actualului rege Hamad bin Isa al Khalifa și frate al fostului emir (2 noiemberie 1961 – 6 martie 1999) Isa bin Salman Al Khalifa.
  28. ^ Interimar până în 24 aprilie 2013, până în 20 martie 2013 pentru președintele Zilur Rahman (12 februarie 2009 - 20 martie 2013).
  29. ^ Anterior prim-ministru din 23 iunie 1996 până în 15 iulie 2001.
  30. ^ Fiică a fostului președinte (25 ianuarie 1975 - 15 august 1975 și 11 aprilie 1971 - 12 ianuarie 1972) și prim-ministru (12 ianuarie 1972 – 24 ianuarie 1975) Mujibur Rahman.
  31. ^ Anterior guvernatoare generală interimară din 30 mai pânâ în 1 iunie 2012.
  32. ^ Cunoscută și sub numele de Dahomey (fostul nume oficial).
  33. ^ Nume oficial Uniunea Myanmar. Nume oficial prescurtat recomandat și folosit la Organizația Națiunilor Unite Myanmar.
  34. ^ Abreviere oficială BiH.
  35. ^ Consiliul prezidențial tripartit este șeful de stat colectiv. Președintele Consiliului Prezidențial este membrul care prezidează consiliul. Fiecare dintre cei trei membri ocupă această funcție de două ori în timpul mandatului, rotația efectuându-se după opt luni de mandat.
  36. ^ Anterior președinte al Consiliului Prezidențial din 17 martie până în 17 noiembrie 2016, din 10 martie până în 7 noiembrie 2014 și din 10 martie până în 10 noiembrie 2012.
  37. ^ Anterior președinte al Consiliului Prezidențial din 17 iulie 2015 până în 17 martie 2016.
  38. ^ a b Interimar până în 31 august 2016 pentru președinta Dilma Rousseff (1 ianuarie 2011 - 31 august 2016) în timpul suspendării acesteia.
  39. ^ Anterior prim-ministru din 7 noiembrie 2014 până în 27 ianuarie 2017 și din 27 iulie 2012 până în 13 martie 2013.
  40. ^ Cunoscută și sub numele de Volta Superioară (fostul nume oficial).
  41. ^ Anterior prim-ministru din 22 martie 1994 până în 6 februarie 1996.
  42. ^ În concurență din 13 până în 15 mai 2015 cu șeful Comitetului de Tranziție Godefroid Niyombare (13 mai 2015 -15 mai 2015 corevendicator din 13 până în 15 mai 2015).
  43. ^ Prim-ministru secund din 21 septembrie 1993 până în 30 noiembrie 1998, co-prim-ministru din 2 iulie până în 21 septembrie 1993, președinte al Consiliului de Miniștri al Statului Cambodgia din 1 mai 1989 până în 2 iulie 1993 și președinte ai Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Kampuchea până în 1 mai 1989. interimar până în 14 ianuarie 1985.
  44. ^ Anterior prim-ministru din 30 iunie 1975 până în 6 noiembrie 1982.
  45. ^ Fiu al fostului prim-ministru (3 martie 1980 – 30 iunie 1984 și 20 aprilie 1968 – 4 iunie 1979̠) Pierre Trudeau.
  46. ^ Nume oficial recomandat și folosit la Organizația Națiunilor Unite Cabo Verde.
  47. ^ Anterior prim-ministru din 17 iulie 1998 până în 12 iulie 2002.
  48. ^ Anterior prim-ministru din 28 ianuarie 2008 până în 25 martie 2013.
  49. ^ a b c Anterior președinte din 11 martie 2001 până în 11 martie 2004.
  50. ^ a b c Anterior președintă din 11 martie 2006 până în 11 martie 2010.
  51. ^ Nume oficial Republica Populară Chineză - PRC.
  52. ^ Președinte al Republicii începând cu 14 martie 2013.
  53. ^ a b c Secretar general al Partidului Comunist Chinez începând cu 15 noiembrie 2012.
  54. ^ Președinte al Consiliului de Stat din 4 decembrie 1990 până în 4 martie 1991 și președinte al Mișcării Patriotice de Salvare din 2 până în 4 decembrie 1990.
  55. ^ Nume oficial recomandat și folosit la Organizația Națiunilor Unite Côte d'Ivoire.
  56. ^ Reconoscut învingător în alegerile prezidențiele din 2010 de către Comisia Electorală Independentă și de ONU, victoria sa a fost contestată de Laurent Gbagbo, fapt ce a condus la al doilea razboi civil ivorian din 28 noiembrie 2010 până în 11 aprilie 2011
  57. ^ În concurență din 4 decembrie 2010 până în 11 aprilie 2011 cu președintele Laurent Gbagbo, (26 octombrie 2000 - 11 aprilie 2011 corevendicator din 4 decembrie 2010 până în 11 aprilie 2011).
  58. ^ Anterior prim-ministru din 7 noiembrie 1990 pânâ în 11 decembrie 1993.
  59. ^ Anterior președinte al Uniunii din 26 mai 2002 până în 26 mai 2006, președinte al Comitetului de Stat din 6 mai 1999 până în 23 decembrie 2001 și șef de stat de facto ca Șef de Stat Major al Armatei Naționale de Dezvoltare din 30 aprilie până în 6 mai 1999.
  60. ^ Cunoscut și sub numele de Congo Republic și Congo-Brazzaville (fost nume oficial).
  61. ^ Controlează puterea de facto din 15 octobrie 1997.
  62. ^ Anterior președinte din 30 martie 1979 până în 31 august 1992 (președinte al Republicii Populare Congo până în 15 martie 1992), șef de stat de facto din 8 februarie până în 30 martie 1979 (președinte provizoriu al Comitetului Central al Partidului Congolez al Muncii din 27 februarie până în 30 martie 1979 și președinte al Comitetului de Organizare al Congresului al 3-lea Extraordinar al Partidului Congolez al Muncii din 8 până în 27 februarie 1979) și unul dintre cei 11 membri ai Comitetului Militar al Partidului Congolez al Muncii (președinție colegială) din 18 martie până în 3 aprilie 1977.
  63. ^ Cunoscut și sub numele de DR Congo, DROC, RDC, Congo-Kinshasa și Zair (ultimele două, foste nume oficiale).
  64. ^ Interimar până în 26 ianuarie 2001.
  65. ^ Fiu al fostului președinte (29 mai 1997 – 16 ianuarie 2001) și șef al statului (17 - 29 mai 1997) Laurent-Désiré Kabila.
  66. ^ Cunoscută și sub numele Coreea de Sud sau Coreea - Seul. Nume oficial Republica Coreea - ROK.
  67. ^ Cunoscută și sub numele Coreea de Nord sau Coreea - Pyongyang (Phenian). Nume oficial Republica Populară Democrată Coreeană - PDRK (RPDC).
  68. ^ Termenul de "Lider suprem" este folosit, inclusiv în terminologia oficială din Coreea de Nord, mai mult ca o descriere concisă decât ca un titlu oficial al unei singure funcții. În prezent funcțiile reale deținute de Kim Jong-un sunt: președinte al Partidului Muncii din Coreea, președinte al Comisiei Afacerilor de Stat, comandant suprem al Armatei Populare Coreene.
  69. ^ Anterior „Mare Succesor” din 17 până în 29 decembrie 2011. Succesiunea lui Kim Jong-un a fost pregătită încă din timpul vieții tatălui său Kim Jong-il, la fel cum s-a întâmplat anterior și cu acesta. Kim Jong-un, cunoscut publicului din 2008, a devenit liderul de facto al Coreei de Nord, chiar de la moartea tatălui său, formal sub apelativul de Lider suprem imediat după incheierea perioadei oficiale de doliu, deși nu a obținut oficial pozițiile deținute de tatăl său, totuși sub alte titulaturi, până în aprilie 2012.
  70. ^ a b c Fiu al fostului lider suprem al Republicii Populare Democrate Coreene (8 iulie 1994 - 17 decembrie 2011), secretar general al Partidului Muncii din Coreea (8 octombrie 1997 - 17 decembrie 2011) și președinte al Comisiei Apărării Naționale a R.P.D. Coreene (9 aprilie 1993 - 17 decembrie 2011) precum și secretar general etern al Partidului Muncii din Coreea (11 aprilie 2012 - 9 mai 2016) și președinte etern al Comisiei Apărării Naționale (12 aprilie 2012 - 29 iunie 2016) Kim Jong-il decedat pe 17 decembrie 2011 și nepot al fostului lider suprem al Republicii Populare Democrate Coreene (9 septembrie 1948 - 8 iunie 1994), secretar general al Partidului Muncii din Coreea (11 octombrie 1966 - 8 iulie 1994), președinte al Comitetului Central al Partidului Muncii din Coreea (30 iunie 1949 - 11 octombrie 1966), președinte al Comisiei Apărării Naționale al R.P.D. Coreene (28 decembrie 1972 - 9 aprilie 1993), președinte al R.P.D. Coreene (28 decembrie 1972 - 8 iulie 1994) și premier al Cabinetului (9 septembrie 1948 - 28 decembrie 1972) precum și președinte etern (5 septembrie 1998 - 29 iunie 2016) Kim Ir-sen decedat pe 8 iulie 1994.
  71. ^ Președinte al Comisiei Afacerilor de Stat începând cu 29 iunie 2016, prim președinte al Comisiei Apărării Naționale până în 29 iunie 2016.
  72. ^ Anterior prim secretar al Partidului Muncii din Coreea din 11 aprilie 2012 până în 9 mai 2016.
  73. ^ Prin modificarea Constituției R.P.D. Coreene din 29 iunie 2016 funcția de președinte al Comisiei Afacerilor de Stat a devenit cea mai înaltă funcție în stat.
  74. ^ Președinte al Partidului Muncii din Coreea începând cu 9 mai 2016.
  75. ^ Anterior prim președinte al Comisiei Apărării Naționale din 13 aprilie 2012 până în 29 iunie 2016.
  76. ^ Numai funcție ceremonială de șef de stat. Prin modificarea Constituției R.P.D. Coreene din 29 iunie 2016 funcția de președinte al Comisiei Afacerilor de Stat a devenit cea mai înaltă funcție în stat.
  77. ^ Anterior premier al Cabinetului din 3 septembrie 2003 până în 11 aprilie 2007.
  78. ^ Interimar pânâ în 19 aprilie 2011 pentru primul secretar al Partidului Comunist Cubanez (Partidului Unit pentru Revoluția Socialistă Cubană până în 3 octombrie 1965) Fidel Castro (26 martie 1962 - 19 aprilie 2011) în timpul incapacității acestuia.
  79. ^ Președinte al Consiliului de Stat din 31 iulie 2006 pȃnǎ ȋn 19 aprilie 2018 interimar până în 24 februarie 2008 pentru președintele Consiliului de Stat Fidel Castro (2 decembrie 1976 – 24 februarie 2008) și președinte al Consiliului de Miniștri din 31 iulie 2006 pȃnǎ ȋn 19 aprilie 2018 interimar până în 24 februarie 2008 pentru președintele Consiliului de Miniștri (2 decembrie 1976 – 24 februarie 2008) și prim-ministrul (16 februarie 1959 – 2 decembrie 1976) Fidel Castro.
  80. ^ a b c Frate al fostului prim secretar al Partidului Comunist Cubanez (Partidului Unit pentru Revoluția Socialistă Cubană până în 3 octombrie 1965) (26 martie 1962 - 19 aprilie 2011) și al Organizațiilor Revoluționare Integrate (iulie 1961 - 26 martie 1962), președinte al Consiliului de Stat (2 decembrie 1976 – 24 februarie 2008), președintele Consiliului de Miniștri (2 decembrie 1976 – 24 februarie 2008) și prim-ministru (16 februarie 1959 – 2 decembrie 1976) Fidel Castro.
  81. ^ a b Prim secretar al Partidului Comunist Cubanez ȋncepȃnd cu 31 iulie 2006 interimar până în 9 aprilie 2011 pentru primul secretar al Partidului Comunist Cubanez (Partidului Unit pentru Revoluția Socialistă Cubană până în 3 octombrie 1965) Fidel Castro (26 martie 1962 - 9 aprilie 2011).
  82. ^ Interimar până în 24 februarie 2008 pentru președintele Consiliului de Stat Fidel Castro (2 decembrie 1976 – 24 februarie 2008).
  83. ^ Interimar până în 24 februarie 2008 pentru președintele Consiliului de Miniștri (2 decembrie 1976 – 24 februarie 2008) și prim-ministru (16 februarie 1959 – 2 decembrie 1976) Fidel Castro.
  84. ^ a b c Anterior regentă din 3 până în 14 ianuarie 1972 pentru regele Frederick al IX-lea (20 aprilie 1947 – 14 ianuarie 1972).
  85. ^ Anterior prim-ministru din 5 aprilie 2009 până în 2 octombrie 2011.
  86. ^ Nepot al fostului președinte (27 iunie 1977 – 8 mai 1999) Hassan Gouled Aptidon.
  87. ^ a b Anterior președinte interimar din 15 ianuarie până în 18 februarie 2013 pentru președintele Rafael Correa (15 ianuarie 2007 - 24 mai 2017). ȋn timpul absenței acestuia.
  88. ^ Interimar până în 14 iunie 2018.
  89. ^ Anterior prim-ministru interimar din 23 noiembrie 2017 până în 27 ianuarie 2018 pentru prim-ministrul Sherif Ismail (19 septembrie 2015 - 7 iunie 2018) în timpul absenței acestuia datorată problemelor de sănătate.
  90. ^ Interimar din 23 noiembrie 2017 până în 27 ianuarie 2018 pentru prim-ministrul Sherif Ismail, în timpul absenței acestuia datorată problemelor de sănătate.
  91. ^ În timpul absenței sale datorată problemelor de sănătate din 23 noiembrie 2017 până în 27 ianuarie 2018, intermat asigurat de Moustafa Madbouly prim-ministru adjunct.
  92. ^ Cei șapte membri ai Consiliului Federal Elvețian sunt șeful colectiv al statului și guvernului Confederației Elvețiene. În cadrul Consiliului, președintele Confederației Elvețiene servește exclusiv în funcția de primus inter pares pentru o perioadă de un an.
  93. ^ Fiu al fostului președinte Zayed bin Sultan Al Nahyan (2 decembrie 1971 – 2 noiembrie 2004).
  94. ^ Frate al fostului președinte interimar (2 noiembrie 2004 – 3 noiembrie 2004) și prim-ministru (7 octombrie 1990 – 4 ianuarie 2006 și 9 decembrie 1971 – 25 aprilie 1979) Maktoum bin Rashid Al Maktoum și fiu al fostului prim-ministru (25 aprilie 1979 – 7 octombrie 1990) Rashid bin Saeed Al Maktoum.
  95. ^ Anterior secretar general al guvernului provizoriu din 29 mai 1991 până în 24 mai 1993.
  96. ^ Cunoscut și sub numele de Swaziland (fostul nume oficial).
  97. ^ Până în 19 aprilie 2018 în cadrul Swaziland.
  98. ^ Până în 19 aprilie 2018 în cadrul Swaziland.
  99. ^ a b Anterior prim-ministru din 26 iulie 1996 până în 29 septembrie 2003.
  100. ^ Interimar până în 21 septembrie 2012.
  101. ^ Interimar până în 22 septembrie 2014.
  102. ^ Anterior președinte din 6 decembrie 2006 până în 4 ianuarie 2007, comandant și șef al guvernului miltar interimar (șef de stat) din 5 până în 6 decembrie 2006, comandant și șef al guvernului (șef de stat) din 4 până în 18 iulie 2000, comandant și șef al guvernului militar interimar (șef de stat) din 29 mai până în 4 iulie 2000, în concurență din 29 mai până în 13 iulie 2000 cu Ratu Jope Naucabalavu Seniloli Turaga Taukei Naua, președinte interimar (20 mai 2000 - 13 iulie 2000 corevendicator din 20 mai până în 13 iulie 2000) și prim-ministru interimar din 5 ianuarie 2007 până în 9 aprilie 2009.
  103. ^ Interimar ȋncepȃnd cu 15 noiembrie 2017 pentru președintele Ali Bongo Ondimba, în timpul absenței acestuia datorată problemelor de sănătate.
  104. ^ În timpul absenței sale datorată problemelor de sănătate ȋncepȃnd cu 15 noiembrie 2018 interimat asigurat de Pierre Claver Maganga-Moussavou, vicepreședinte.
  105. ^ Fiu al fostului președinte (2 decembrie 1967 – 8 iunie 2009) Omar Bongo.
  106. ^ În exil la Dakar până în 26 ianuarie 2017, recunoscut internațional ca președinte legitim al Gambiei.
  107. ^ În concurență din 19 până în 21 ianuarie 2017 cu președintele corevendicator Yahya Jammeh (22 iulie 1994 - 21 ianuarie 2017 președinte ȋncepȃnd cu 8 octombrie 1996 corevendicator din 19 până în 21 ianuarie 2017, șef de stat din 28 septembrie 1996 pȃnǎ ȋn 18 octombrie 1996 și președinte al Consiliului Provizoriu de Guvenământ al Forțelor Armate până în 28 septembrie 1996).
  108. ^ Cunoscută și sub numele de Gruzia.
  109. ^ Fiu al fostului președinte (31 august 1970 – 13 ianuarie 1972) Edward Akufo-Addo.
  110. ^ Anterior prim-ministru din 26 ianuarie până în 28 august 2015.
  111. ^ Anterior prim-ministru din 9 iunie 1995 până în 9 iulie 2008.
  112. ^ Cunoscută și sub numele de Guineea Conakry.
  113. ^ Anterior prim-ministru din 2 noiembrie 2005 până în 13 aprilie 2007.
  114. ^ Președinte al Consiliului Militar Suprem din 25 august 1979 până în 12 octombrie 1982 și președinte al Consiliului Militar Revoluționar până în 25 august 1979.
  115. ^ Nepot al fostului președinte (12 octobrie 1968 – 3 august 1979) Francisco Macías Nguema.
  116. ^ Anterior regent din 6 până în 7 februarie 1999 pentru regele Hussein (11 august 1952 – 7 februarie 1999).
  117. ^ Conform Constituțiai Republicii Islamice Iran, liderul suprem al Iranului este șeful statului, iar președintele este șeful guvernului. Președintelui, deși este ales prin vot popular, i se cere să obțină aprobarea oficială a liderului suprem înainte de a fi investit în fața Parlamentului, iar liderul suprem are puterea de a demite președintele ales în orice moment.
  118. ^ Anterior președinte din 9 octombrie 1981 până în 16 august 1989.
  119. ^ Anterior prim-ministru din 18 iunie 1996 până în 6 iulie 1999.
  120. ^ Anterior prim-ministru din 23 octombrie 2011 până în 5 ianuarie 2012.
  121. ^ Constituția Japoniei nu definește un șef de stat formal. Împăratul îndeplinește funcțiile și îndatoririle șefului statului prin convenție constituțională nescrisă.
  122. ^ Anterior prim-ministru din 26 septembrie 2006 până în 26 septembrie 2007.
  123. ^ Nepot al fostului prim-ministru (31 ianuarie 1957 – 19 iulie 1960 interimar până în 25 februarie 1957) Nobusuke Kishi.
  124. ^ Anterior prim secretar al Partidului Comunist Kazah din 22 iunie 1989 până în 28 august 1991, președinte al Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Kazahe din 22 februarie până în 24 aprilie 1990 și președinte al Consiliului de Miniștri al RSS Kazahe din 22 martie 1984 până in 27 iulie 1989.
  125. ^ Interimar până în 9 septembrie 2016.
  126. ^ Anterior prim-ministru din 11 aprilie 2016 până în 22 august 2017.
  127. ^ Anterior prim-ministru interimar din 22 până în 26 august 2017.
  128. ^ Fiu al fostului președinte (12 decembrie 1964 – 22 august 1978) și prim-ministru (1 iunie 1963 – 12 decembrie 1964) Jomo Kenyatta.
  129. ^ Șef de stat interimar până în 29 ianuarie 2006.
  130. ^ Anterior prim-ministru din 13 iulie 2003 până în 7 februarie 2006.
  131. ^ Frate vitreg cu fostul emir (26 februarie 1991 – 15 ianuarie 2006 și 31 decembrie 1977 - 2 august 1990) și prim-ministru (30 noiembrie 1965 – 8 februarie 1978) Jaber Al-Ahmad Al-Sabah și fiu al fostului conducǎtor (29 martie 1921 – 29 ianuarie 1950) Ahmad Al-Jaber Al-Sabah.
  132. ^ Președinte al Republicii începând cu 19 aprilie 2016.
  133. ^ Secretar general al Partidului Popular Revoluționar Laoțian începând cu 22 ianuarie 2016.
  134. ^ Anterior prim-ministru din 27 martie 2001 până în 8 iunie 2006.
  135. ^ Anterior rege din 12 noiembrie 1990 până în 25 ianuarie 1995.
  136. ^ Anterior prim-ministru din 8 iunie 2012 până în 17 martie 2015. În timpul absențtei sale (refugiu în Africa de Sud) din 31 august până în 3 septembrie 2014 interimat asigurat de Mothetjoa Metsing, vice prim-ministru.
  137. ^ Anterior președinte interimar corevendicator autoproclamat din 23 septembrie 1988 până în 13 noiembrie 1990, in concurența din 24 noiembrie 1989 până în 13 noiembrie 1990 cu președintele Elias Hrawi (24 noiembrie 1989 - 23 noiembrie 1998 corevendicator din 24 noiembrie 1989 până în 13 noiembrie 1990), din 22 până în 24 noiembrie 1989 cu președintele interimar Selim al Hoss, (22 noiembrie 1989 - 24 noiembrie 1989 și 23 septembrie 1988 -5 noiembrie 1989 corevendicator din 22 până în 24 noiembrie 1989) și din 23 septembrie 1988 până în 24 noiembrie 1989), din 5 până în 22 noiembrie 1989 cu președintele René Moawad (5 noiembrie 1989 - 22 noiembrie 1989 corevendicator din 5 până în 22 noiembrie 1989) și din 23 septembrie 1988 până în 24 noiembrie 1989 cu președintele interimar Selim al Hoss, (23 septembrie 1988 - 5 noiembrie 1989 corevendicator din din 23 septembrie 1988 până în 24 noiembrie 1989) și președinte al Consiliului de Miniștri corevendicator din 23 septembrie 1988 până în 13 octombrie 1990 ȋn concurența cu președintele Consiliului de Miniștri Selim al Hoss (1 iulie 1987 - 24 decembrie 1990 corevendicator din 23 septembrie 1988 până în 13 octombrie 1990).
  138. ^ Anterior președinte al Consiliului de Miniștri din 9 noiembrie 2009 până în 13 iumie 2011.
  139. ^ Fiu al fostului președinte al Consiliului de Miniștri (23 octobrie 2000 – 21 octombrie 2004 și 31 ianuarie 1992 – 2 decembrie 1998) Rafic Hariri.
  140. ^ a b Guvernul Acordului Național guvern alternativ format în baza Înțelegerii Politice Libiene semnate pe 17 decembrie 2015 de către forțele politice libiene și aprobate de câtre Consiliul de Securitate al ONU, în exil la Tunis până în 30 martie 2016 apoi la Tripoli, recunoscut de ONU și de mai multe state ca unic guvern legitim al Libiei. În concurență cu Înaltul Consiliu al Revoluției din 1 decembrie 2016 până în 2016, cu Guvernul Salvării Naționale restaurat din 14 octombrie 2016 pȃnǎ ȋn 16 martie 2017, cu Guvernul Provizoriu (al Camerei Reprezentanților) ȋncepȃnd cu 12 martie 2016 și cu Guvernul Salvării Naționale al Noului Congres Național General din 12 martie până în 5 aprilie 2016.
  141. ^ În exil la Tunis până în 30 martie 2016.
  142. ^ În concurență ȋncepȃnd cu 12 martie 2016 cu președintele Camerei Reprezentanților Aguila Salah Issa (5 august 2014 - prezent corevendiator ȋncepȃnd cu 25 august 2014) și din 12 martie 2016 până în 5 aprilie 2016 cu președintele Noului Congres Național General Nouri Abusahmain (25 august 2014 - 5 aprilie 2016 corvendicator din 25 august 2013 până în 5 aprilie 2016).
  143. ^ În concurență, în calitate de prim-ministru, din 1 decembrie 2016 până în 2016 cu prim-ministrul Înaltului Consiliu al Revoluției Omar al-Hassi (1 decembrie 2016 - 2016 corevendicator din 1 decembrie 2016 până în 2016), din 14 octombrie 2016 pȃnǎ ȋn 16 martie 2017 cu prim-ministrul Guvernului Salvării Naționale restaurat Khalifa al-Ghawi (14 octombrie 2016 - 16 martie 2017 corevendicator din 14 octombrie 2016 pȃnǎ ȋn 16 martie 2017), ȋncepȃnd cu 12 martie 2016 cu prim-ministrul Guvernului Provizoriu (al Camerei Reprezentanților) Abdullah al-Thani (11 martie 2014 - prezent corevendicator ȋncepȃnd cu 12 martie 2016) și din 12 martie până în 5 aprilie 2016 cu prim-ministrul Guvernului Salvării Naționale Khalifa al-Ghawi (1 aprilie 2015 - 5 aprilie 2016 corevendicator din 1 aprilie 2015 pȃnǎ în 5 aprilie 2016).
  144. ^ Regent începând cu 5 august 2004 pentru prințul suveran Hans Adam al II-lea în timpul indisponibiltății acestuia.
  145. ^ În timpul indisponibiltății sale începând cu 15 august 2004, regent Alois, prinț moșttenitor.
  146. ^ Anterior regent din 26 august 1984 până în 13 noiembrie 1989 pentru prințul suveran Franz Josef al II-lea (25 iulie 1938 – 13 noiembrie 1989)
  147. ^ Anteror regent din 4 martie 1998 până în 7 octombrie 2000 pentru marele duce Jean (12 noiembrie 1964 – 7 octombrie 2000).
  148. ^ Cunoscută și sub numele de Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei FYROM
  149. ^ Cunoscută și sub numele de Republica Malgașă (fostul nume oficial).
  150. ^ Interimar din 2 noiembrie până în 31 decembrie 2018 pentru șeful de stat Muhammad Faris Petra.
  151. ^ În timpul retragerii sale din 2 noiembrie până în 31 decembrie 2018 interimat asigurat de Nazrin Muizzuddin Shah șef de stat adjunct.
  152. ^ Anterior prim-ministru din 16 iulie 1981 până în 31 octombrie 2003.
  153. ^ Frate al fostului președinte (24 mai 2004 – 5 aprilie 2012) Bingu wa Mutharika.
  154. ^ Frate vitreg al fostului președinte (11 noiembrie 1978 – 11 noiembrie 2008) Maumoon Abdul Gayoom.
  155. ^ Anterior prim-ministru din 4 februarie 1994 până în 15 februarie 2000.
  156. ^ În timpul absenței sale din motive medicale din 14 octombrie până în 24 noiembrie 2012 interimat asigurat de Moulaye Ould Mohamed Laghdhaf prim-ministru (14 august 2008 - 20 august 2014).
  157. ^ Anterior președinte al Înaltului Consiliu de Stat din 6 august 2008 până în 15 aprilie 2009.
  158. ^ Fiu al fostului președinte (7 octobrie 2003 – 31 martie 2012} și prim-ministru (17 decembrie 2014 – 23 ianuarie 2017, 17 septembrie 2000 – 30 septembrie 2003 și 16 iunie 1982 – 22 decembrie 1995) Anerood Jugnauth.
  159. ^ Nume oficial Statele Federate ale Microneziei
  160. ^ Anterior regent din 31 martie până în 6 aprilie 2005 pentru prințul suveran Rainier al III-lea (9 mai 1949 - 6 aprilie 2005).
  161. ^ Anterior președinte al Muntenegru din cadrul Federației Serbia-Muntenegru din 15 ianuarie 1998 până în 25 noiembrie 2002, prim-ministru al Muntenegru din 4 decembrie 2012 până în 28 noiembrie 2016, din 29 februarie 2008 până în 21 decembrie 2010 și din 5 iunie până în 10 noiembrie 2006 și prim-ministru al Muntenegru din cadrul Federației Serbia-Muntenegru din 15 februarie 1991 până în 5 februarie 1998.
  162. ^ Președinte al Muntenegru în cadrul Federației Serbia-Muntenegru până în 3 iunie 2006.
  163. ^ Anterior președinte al Muntenegru în cadrul Federației Serbia-Muntenegru din 25 noiembrie 2002 până în 3 iunie 2006, președinte interimar al Muntenegru în cadrul Federației Serbia-Muntenegru din 25 noiembrie 2002 până în 19 mai 2003 și prim-ministru al Muntenegru în cadrul Federației Serbia-Muntenegru din 5 februarie 1998 până în 8 ianuarie 2003.
  164. ^ Anterior prim-ministru din 4 decembrie 2012 până în 21 martie 2015 și din 21 martie 1990 până în 28 august 2002.
  165. ^ Anterior prim-ministru din 12 octombrie 2015 până în 4 august 2016.
  166. ^ Anterior prim-ministru din 3 iunie 2004 până în 1 februarie 2005, din 26 iulie 2001 până în 4 octombrie 2002 și din 12 septembrie 1995 până în 12 martie 1997.
  167. ^ Anterior președinte din 10 ianuarie 1985 până în 25 aprilie 1990 și membru în Junta Guvernamentală de Reconstrucție Națională din 18 iulie 1979 până în 10 ianuarie 1985 (coordonator începând cu 4 martie 1981).
  168. ^ În timpul absențelor sale datorată problemelor de sănătate din 7 mai până în 19 august 2017, din 27 ianuarie până în 13 martie 2017 și din 6 până în 20 iunie 2016 intermat asigurat de Yemi Osinbajo vicepreședinte.
  169. ^ Anterior președinte al Consiliului Militar Suprem al Republicii Federale Nigeria (șeful statului) din 31 decembrie 1983 până în 27 august 1985.
  170. ^ a b c d e f În timpul indisponibilității sale din 29 martie până în 7 iunie 2005 și din 25 noiembrie 2003 până în 13 aprilie 2004, regent Haakon prinț moștenitor.
  171. ^ a b c d e f Anteror regent din 2 iunie 1990 până în 17 ianuarie 1991, din 8 mai până în iunie 1971 și din 5 aprilie până în iulie 1970 pentru regele Olav al V-lea (21 septembrie 1957 – 17 ianuarie 1991)
  172. ^ Interimar din 21 iunie până în 1 august 2018 pentru prim-ministrul Jacinda Ardern ȋn timpul absenței acesteia datorată concediului post natal.
  173. ^ În timpul absenței sale datorată concediului post natal din 21 iunie până în 1 august 2018, intermat asigurat de Winston Peters, prim-ministru adjunct.
  174. ^ Anterior președinte din 1 ianuarie 2001 până în 15 ianuarie 2009.
  175. ^ Fiu al fostului președinte (20 august 1988 – 1 ianuarie 1989) și președinte interimar (30 iunie 1985 – 2 iulie 1985) Thomas Remengesau senior.
  176. ^ Interimar din 25 până în 30 mai 2012.
  177. ^ În concurență, dar deținând în mod real puterea, din 14 decembrie 2011 până în 3 august 2012 cu prim-ministrul corevendicator Michael Somare (14 decembrie 2011 - 3 august 2012 corevendicator din 14 decembrie 2011 pȃnǎ ȋn 3 august 2012, 5 august 2002 - 2 august 2011, 2 august 1982 - 21 noiembrie 1985 și 27 aprilie 1972 - 11 martie 1980, ministru șef până în 16 septembrie 1975).
  178. ^ Anterior președinte al Consiliului de Miniștri din 16 august 2005 până în 27 iulie 2006.
  179. ^ Anterior președinte al Consiliului de Miniștri din 31 octombrie 2013 până în 24 februarie 2014.
  180. ^ Numele folosit curent în România, Marea Britanie, se referă doar la o parte a regatului, situată pe insula Marea Britanie. Numele Anglia, de asemenea folosit în conversațiile informale se referă doar la una dintre națiunile constituente.
  181. ^ Anterior președinte din 31 decembrie 1999 până în 7 mai 2008, interimar până în 7 mai 2000 și prim-ministru din 8 mai 2008 până în 7 mai 2012 și din 9 august 1999 până în 7 mai 2000, interimar până în 16 august 1999.
  182. ^ Interimar din 7 până în 8 mai 2015.
  183. ^ Anterior președinte din 7 mai 2008 până în 7 mai 2012.
  184. ^ Interimar până în 22 aprilie 2000.
  185. ^ Cunoscută și sub numele de Samoa de Vest (fostul nume oficial).
  186. ^ Anterior membru al Consiliului Deputaților, președinție colegială interimară, din 11 mai până în 20 iunie 2007.
  187. ^ Anterior căpitan regent din 1 octombrie 2007 până în 1 aprilie 2008.
  188. ^ Anterior căpitan regent din 1 octombrie 2009 până în 1 aprilie 2010.
  189. ^ Anterior căpitan regent din 1 octombrie 2011 până în 1 aprilie 2012.
  190. ^ a b Anterior prim-ministru din 26 septembrie 2001 până în 28 martie 2004.
  191. ^ Anterior prim-ministru din 14 august 2010 până în 12 decembrie 2012 și din 14 februarie 2008 până în 22 iulie 2008.
  192. ^ Fiu al fostului președinte (3 aprilie 1991 – 3 septembrie 2001) și prim-ministru (12 iulie 1975 – 9 aprilie 1979) Miguel Trovoada.
  193. ^ Anterior prim-minstru din 21 aprilie 2004 până în 19 iunie 2007.
  194. ^ a b Anterior prim-ministru din 27 aprilie 2014 până în 30 mai 2017.
  195. ^ Deși Neville Cenac a fost numit guvernator general pe 4 ianuaria 2018. mandatul începând post factum din 1 ianuarie 2018 el a preluat atribuțiile funcției după depunerea jurământului, care s-a desfășurat pe 12 ianuarie 2018. Conform constituției atribuțiile funcției pot fi preluate numai după depunerea jurământului, astfel încât desemnarea antedatată nu este aplicabilă practic.
  196. ^ Frate al fostului prim-ministru (4 mai 1981 - 17 ianuarie 1982) Winston Cenac.
  197. ^ Deși Neville Cenac a fost numit guvernator general el a putut prelua atribuțiile funcției numai după depunerea jurământului, care s-a desfășurat pe 12 ianuarie 2018. Pe de altă parte nu a existat un guvernator general interimar numit conform Constituției, iar guvernatorul general adjunct Emsco Remy putea deveni guvernator general interimar doar dacă exista un guvenator general titular în funcție.
  198. ^ Nu există dovezi că Emsco Remy, guvenatorul general adjunct, a exercitat nici chiar de facto atribuțiile de guvernator general interimar.
  199. ^ Prin demisia guvernatoarei generale Pearlette Louisy nu a mai existat un titular al funcției din 31 decmbrie 2017. Conform Constituției guvernatorul general interimar în cazul vacaței postului trebuie numit țn mod special pentru această funcție. Guvernatorul general adjunct poate deveni guvernator general interimar doar dacă există un guvenator general titular astfel încât guvernatorul general adjunct Emsco Remy nu a putut asigura interimatul în conformitate cu prevederile constituționale. Neville Cenac a fost numit guvernator general în data de 4 ianuarie 2018 mandatul începând post factum din 1 ianuarie 2018. Conform constituției atribuțiile funcției pot fi preluate numai după depunerea jurământului, care s-a desfășurat pe 12 ianuarie 2018, astfel incât desemnarea antedatată nu este aplicabilă practic, neacoperind nici eventuala legalizare a interimatului asigurat de guvernatorul general adjunct.
  200. ^ Nu există dovezi că Emsco Remy guvenatorul general adjunct a exercitat nici chiar de facto atribuțiile de guvernator general interimar
  201. ^ a b Interimar până în 2 septembrie 2015.
  202. ^ Anterior președinte al Consiliului Suprem de Stat al Republicii Sierra Leone (șef de stat) din 17 ianuarie până în 29 martie 1996.
  203. ^ În timpul incapacității sale din motive de sănătate din 15 februarie până în 2 martie 2015 interimat asigurat de Teo Chee Hean prim-ministru adjunct.
  204. ^ Fiu al fostului prim-ministru (5 iunie 1959 – 28 noiembrie 1990) Lee Kuan Yew.
  205. ^ Fiu al fostului președinte (12 martie 1971 – 10 iunie 2000) Hafez al-Assad.
  206. ^ Anterior prim-ministru din 4 iulie 2006 până în 8 iulie 2010.
  207. ^ Anterior prim-ministru din 21 noiembrie 2008 până în 10 februarie 2012.
  208. ^ a b c d e f g Anterior prim-ministru din 31 octombrie 2010 până în 19 iunie 2011.
  209. ^ Cunoscută și sub numele de Ceylon (fostul nume oficial).
  210. ^ Restaurat. Anterior prim-ministru din 9 ianuarie 2015 până în 26 octombrie 2018, din 9 decembrie 2001 până în 6 aprilie 2004 și din 7 mai 1993 până în 19 august 1994 și prim-ministru corevendicator din 26 octombrie până în 15 decembrie 2018 în concurență cu prim-ministrul corevendicator Mahinda Rajapaksa (26 octombrie - 15 decembrie 2018 corevendicator din 26 octombrie 2018 până în 15 decembrie 2018).
  211. ^ Demisionat pe 15 decembrie 2018.
  212. ^ Suspendat ȋncepȃnd cu 3 decembrie 2018 ȋn urma unei decizii a Curții de Apel, având în vedere votul de neîncredere din parlament din 14 noiembrie 2018.
  213. ^ În concurență din 26 octombrie până în 16 decembrie 2018 cu prim-ministrul Ranil Wickremesinghe (9 ianuarie 2015 – prezent corevendicator din 26 octombrie până în 15 decembrie 2018).
  214. ^ Anterior președinte al Republicii din 19 noiembrie 2005 până în 9 ianuarie 2015 și prim-ministru din 6 aprilie 2004 până în 19 noiembrie 2005.
  215. ^ În concurență din 26 octombrie până în 16 decembrie 2018 cu prim-ministrul corevendicator Mahinda Rajapaksa (26 octombrie 2018 - 16 decembrie 2018 corevendicator din 26 octombrie până în 15 decembrie 2018)
  216. ^ Anterior prim-ministru din 9 decembrie 2001 până în 6 aprilie 2004 și din 7 mai 1993 până în 19 august 1994.
  217. ^ Nume oficial prescurtat USA.
  218. ^ Președinte al Consiliului Comandamentului Revoluției de Salvare Națională până în 16 octombrie 1993.
  219. ^ Anterior președintele guvernului autonom al regiunii Sudanul Meridional din 11 august 2005 până în 9 iulie 2011.
  220. ^ Anterior conducător de facto în calitate de președinte al Consiliului Militar Național din 25 februarie 1980 până în 25 ianuarie 1988 și șef de stat de jure președinte interimar (în calitate de comandant al armatei naționale) din din 4 până în 8 februarie 1982 și în 13 august 1980.
  221. ^ Președinți din oficiu ai Consiliului de Miniștri.
  222. ^ Continuǎ din 19 aprilie 2018 în cadrul Eswatini.
  223. ^ Continuǎ din 19 aprilie 2018 în cadrul Eswatini.
  224. ^ a b Președinte al Consiliului Suprem din 27 noiembrie 1992 până în 16 noiembrie 1994 și președinte interimar până în 27 noiembrie 1992.
  225. ^ Șef al Consiliului Național pentru Pace și Menținerea Ordinei până în 25 august 2014.
  226. ^ Nume oficial recomandat și folosit la Organizația Națiunilor Unite Timor-Leste.
  227. ^ Anterior președinte din 20 mai 2012 până în 20 mai 2017.
  228. ^ Anterior prim-ministru din 20 mai 2002 până în 26 iunie 2006.
  229. ^ Anterior președinte interimar din 5 până în 25 februarie 2005/
  230. ^ Fiu al fostului președinte (14 aprilie 1967 – 5 februarie 2005) Gnassingbé Eyadéma.
  231. ^ Anterior prim-ministru sub numele prinț Ahoʻeitu ʻUnuakiʻotonga Tukuʻaho sau 'Ulukalala Lavaka Ata (prezentare succintǎ a titlurilor tradiționale Ulukalala de Vava'u, Lawaka de Pea și Ata de Kolowaipe care le poseda ca prinț înaintea desemnǎrii ca prinț moștenitor, cunoscutǎ de populație și utilizatǎ pentru identificare ȋn locul numelui propriu) din 3 ianuarie 2000 până în 11 februarie 2006.
  232. ^ Anterior șef al guvernului din 27 februarie până în 24 decembrie 2011.
  233. ^ Anterior prim-ministru din 14 martie 2003 până în 28 august 2014.
  234. ^ Interimar până în 14 februarie 2007.
  235. ^ Interimar până în 5 august 2013.
  236. ^ Frate al fostului prim-ministru Saufatu Sopoanga (2 august 2002 – 27 august 2004).
  237. ^ Numele Olanda folosit curent în România, se referă doar la o regiune a statului. Împreuna cu statele (foste colonii) Aruba, Curaçao și Sfântul Martin [Sint Maarten (Nederland)] formează Regatul Țărilor de Jos.
  238. ^ Anterior prim-ministru interimar din 24 iulie până în 31 iulie 2014 pentru prim-ministrul Arseniy Yatsenyuk (27 februarie 2014 - 24 iulie 2016 și 31 iulie 2014 - 14 aprilie 2016) în timpul demisiei temporare a acestuia.
  239. ^ Președinte al Consiliului Național al Rezistenței până în 29 ianuarie 1986.
  240. ^ Anterior prim-ministru din 6 iulie 1998 până în 27 mai 2002.
  241. ^ Anterior președinte din 1 martie 2005 până în 1 martie 2010
  242. ^ a b Provizoriu până în 14 decembrie 2016.
  243. ^ a b Anterior prim-ministru din 12 decembrie 2003 până în 14 decembrie 2016.
  244. ^ Președinții Comisiei Pontificale pentru Statul Orașului Vatican.
  245. ^ Interimar până în 19 aprilie 2013.
  246. ^ Anterior președinte interimar din 10 decembrie 2012 până în 5 martie 2013 pentru președintele Hugo Chávez (14 aprilie 2002 - 5 martie 2013 și 2 februarie 1999 - 12 aprilie 2002) în timpul absenței acestuia datorată problemelor de sănătate și vicepreședinte executiv din 14 aprilie 2012 până în 5 martie 2013
  247. ^ Președinte al Republicii ȋncepȃnd cu 23 octombrie 2018.
  248. ^ Secretar general al Partidului Comunist Vietnamez ȋncepȃnd cu 19 ianuarie 2011.
  249. ^ Guvern al Yemenului recunoscut ca legal de majoritatea statelor memebre ONU, în exil la Aden din 21 februarie 2015 și la Riyadh, Arabia Saudită din 26 martie 2015 până în 16 septembrie 2015 când revine la Aden În concurență ȋncepȃnd cu 14 august 2016 cu Guvernul Salvǎrii Naționaleși din din 21 februarie 2015 pȃnǎ ȋn 14 august 2016 cu Comitetul Revoluționar Suprem.
  250. ^ În arest la domiiciliu din 6 februarie 2015 până în 21 februarie 2015 apoi ȋn exil la Aden din 21 februarie 2015 și la Riyadh, Arabia Saudită din 26 martie 2015 până în 22 septembrie 2015 când revine la Aden și ȋncepȃnd cu octombrie 2015.
  251. ^ În concurență ȋncepȃnd cu 23 aprilie 2018 cu președintele Consiliului Politic Suprem Mahdi al-Mushat (23 aprilie 2018 - prezent interimar pȃnǎ ȋn 25 aprilie 2018 corevendicator ȋncepȃnd cu 23 aprilie 2018), din 14 august 2016 pȃnǎ ȋn 23 aprilie 2018 cu președintele Consiliului Politic Suprem Saleh Ali al-Sammad (14 august 2016 - 23 aprilie 2018 corevendicator din 4 august 2016 pȃnǎ ȋn 23 aprilie 2018) și din 21 februarie 2015 pȃnǎ ȋn 14 august 2016 cu președintele Comitetului Revoluționar Suprem Mohammed Ali al-Houthi (6 februarie 2015 - 14 august 2016 corevendicator din 21 februarie 2015 pȃnǎ ȋn 14 august 2016)
  252. ^ Anterior președinte interimar din 22 ianuarie până în 23 februarie 2012 și din 4 iunie până în 23 septembrie 2011 pentru președintele Ali Abdallah Saleh (1 octombrie 1994 - 25 februarie 2012).
  253. ^ În concurență ȋncepȃnd cu 18 octombrie 2018 cu prim-ministrul Guvernului Salvǎrii Naționale al Consiliului Politic Suprem al Yemenului Abdel-Aziz bin Habtour (28 noiembrie 2016 - prezent corevendicaror ȋncepȃnd cu 28 noiembrie 2016).
  254. ^ În concurență din 28 noiembrie 2016 pȃnǎ ȋn 18 octombrie 2018 cu prim-ministrul Guvernului Salvǎrii Naționale Abdel-Aziz bin Habtour (28 noiembrie 2016 - prezent corevendicaror ȋncepȃnd cu 28 noiembrie 2016) și din 3 aprilie pȃnǎ ȋn 28 noiembrie 2016 cu prim-ministrul interimar al Guvernului Salvǎrii Naționale Talal Aklan (februarie ? 2016 - 28 noiembrie 2016 corevendicator din februarie ? pȃnǎ ȋn 28 noiembrie 2016).
  255. ^ În timpul absenței sale din 10 până în 13 martie 2015 datorată problemelor de sănătate intermat asigurat de Ngosa Simbyakula ministrul justiției.
  256. ^ În urma deciziei Înaltei Curți de Justiție din Zimbabwe din 25 noiembrie 2017 a fost anulată decizia din 6 noiembrie 2017 de demitere a lui Emmerson Mnangagwa din funcția de prim vicepreședinte acesta devenind astfel post factum președinte interimar constitutional din 21 până In 24 noiembrie 2017 și președinte desemnat, rezolvând astfel problema legalității loviturii de stat. Nu este clar totuși dacă Emmerson Mnangagwa a exercitat de facto atribuțiile de președinte interimar în această perioadă.
  257. ^ Recunoscută de Rusia, Nicaragua, Venezuela, Nauru, Tuvalu și Vanuatu, de statul independent recunoscut parțial Osetia de Sud - Alania și statele independente nerecunoscute Transnistria și Republica Artsakh.
  258. ^ Anterior prim-ministru din 3 septembre 2012 până în 13 martie 2014.
  259. ^ Anterior președinte interimar din 1 iunie până în 25 septembrie 2014 până în 1 iunie 2014 pentru președintele (7 februarie 2011 - 1 iunie 2014) Aleksandr Ankvab
  260. ^ Anterior prim-ministru din 29 noiembrie 2002 până în 22 aprilie 2003 și din ianuarie 1995 până în 29 aprilie 1997.
  261. ^ Nume oficial Azad Jammu și Kashmir (AJK)
  262. ^ Nume oficial Republica Osetia de Sud - Statul Alania Cunoscută și sub numele de Regiunea Tskhinvali
  263. ^ Recunoscut doar de Pakistan, a cărui constituție nu îl consideră parte a Pakistanului
  264. ^ De facto republică autonomă în cadrul Pakistanului, de jure stat independent cu propriile organe legislative, executive și juridice
  265. ^ Anterior prim-ministru din 22 octombrie 2009 până în 29 iulie 2010.
  266. ^ Recunoscut de Turcia.
  267. ^ Anterior prim-ministru interimar din 23 aprilie 2010 până în 17 mai 2010.
  268. ^ Harta și lista statelor care au recunoscut Kosovo independent (în engleză) : en:International reaction to the 2008 Kosovo declaration of independence.
  269. ^ Anterior prim-ministru din 17 februarie 2008 până în 9 decembrie 2014, prim-ministru al Kosovo sub administrație ONU din 9 ianuarie până în 17 februarie 2008 și prim-ministru interimar al Republicii Kosovo independentiste din 2 aprilie 1999 până în 31 decembrie 2000 corevendicator din 2 aprilie 1999 până în 31 decembrie 2000 în concurență cu prim-ministrul corevendicator Bujar Bukoshi (19 octombrie 1991 - 31 ianuarie 2000 corevendicator din 2 aprilie 1999 până în 31 decembrie 2000).
  270. ^ Anterior prim-ministru al Misiunii de Administrație Interimară a Organizației Națiunilor Unite în Kosovo din 3 decembrie 2004 până în 8 martie 2005.
  271. ^ și șef al Misiunii de Administrație Interimară a Organizației Națiunilor Unite în Kosovo (UNMIK).
  272. ^ Nume oficial Republica Osetia de Sud - Statul Alania Cunoscută și sub numele de Regiunea Tskhinvali
  273. ^ Recunoscută de Rusia, Nicaragua, Venezuela, Nauru, Tuvalu și Vanuatu, de statul independent recunoscut parțial Abhazia și de statele independente nerecunoscute Transnistria și Republica Artsakh
  274. ^ Harta și lista statelor care au recunoscut Statul Palestina (în engleză) : en:International recognition of the State of Palestine.
  275. ^ de Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP), fără bază teritorială
  276. ^ Interimar până în 23 noiembrie 2008.
  277. ^ Președinte al Consililui Executiv al Organizației de Eliberare a Palestinei începând cu 29 octombrie 2004.
  278. ^ Șeful guvernului Statului Palestina.
  279. ^ Interimar până în 11 noiembrie 2004 pentru președintele Consiliului Executiv al Organizației pentru Eliberarea Palestinei Yasser Arafat (4 februarie 1969 - 11 noiembrie 2004).
  280. ^ Președinte al Statului Palestina începând cu 8 mai 2005.
  281. ^ Nume oficial Republica Arabă Democrată Saharawi (SADR). Harta și lista statelor care au recunoscut Sahara Occidentală (în engleză) en:International recognition of the Sahrawi Arab Democratic Republic
  282. ^ Proclamat de Frontul Popular de Eliberare a Saguía el Hamra și Río de Oro (Polisario) care nu controlează decât o mică parte a teritoriului revendicat.
  283. ^ Nume oficial Republica China (ROC). Harta și lista statelor care recunosc Taiwan (în engleză) : en:Foreign relations of Taiwan
  284. ^ Stat proclamat de Partidul Naționalist Chinez (Kuomintang) în urma înfrângerii în Războiul Civil Chinez, care se consideră succesorul statului chinez interbelic.
  285. ^ Cunoscută și sub numele de Republica Karabahul de Munte (Nagorno Karabah) (fostul nume oficial)
  286. ^ Recunoscutǎ de statele independente recunoscute parțial Abhazia și Osetia de Sud-Alania și de statul independent nerecunoscut Transnistria
  287. ^ Până în 10 martie 2017 în cadrul Republicii Karabahul de Munte.
  288. ^ Anterior prim-ministru al Republicii Karabahul de Munte din 14 septembrie 2007 până în 10 martie 2017 și ȋn cadrul Republicii Artsakh până în 25 septembrie 2017.
  289. ^ Recunoscut de statul independent recunoscut parțial Osetia de Sud-Alania și de statul independent nerecunoscut Republica Populară Lugansk.
  290. ^ în urma protestelor separatiștilor proruși
  291. ^ Interimar pânâ în 14 noiembrie 2018.
  292. ^ Anterior președintele Prezidiului Consiliului Suprem din 15 mai pânâ în 18 iulie 2014, guvernator al poporului interimar din 6 martie până în 7 mai 2014 pentru guvernatorul poporului Pavel Gubarev (1 martie 2014 - 15 mai 2014), președinte interimar al Consiliului de Miniștri din 7 septembrie pânâ în 18 octombrie 2018 și copreședinte șef al guvernului interimar din 7 aprilie pânâ în 16 mai 2014.
  293. ^ Președinte interimar al Consiliului de Miniștri din 31 august pânâ în 7 septembrie 2018.
  294. ^ Președinte al Consiliului de Miniștri din 7 august 2014 pânâ în 31 august 2018.
  295. ^ Interimar pânâ în 1 decembrie 2018.
  296. ^ Șef de stat ȋncepȃnd 7 septembrie 2018 interimar pânâ în 14 noiembrie 2018.
  297. ^ Anterior președintele Prezidiului Consiliului Suprem din 15 mai pânâ în 18 iulie 2014, guvernator al poporului interimar din 6 martie până în 7 mai 2014 pentru guvernatorul poporului Pavel Gubarev (1 martie 2014 - 15 mai 2014) și copreședinte, șef al guvernului interimar din 7 aprilie pânâ în 16 mai 2014.
  298. ^ Șef de stat din 7 septembrie 2018.
  299. ^ Șef de stat interimar din 31 august pânâ în 7 septembrie 2018.
  300. ^ Șef de stat din 4 noiembrie 2014 pânâ în 31 august 2018.
  301. ^ (sau Statul Islamic din Irak și Siria, acronim ISIS, ISIL sau Daeș)
  302. ^ de către grupul transnațional salafist jihadist ISIL
  303. ^ Recunoscut de statul independent recunoscut parțial Osetia de Sud-Alania și de statul independent nerecunoscut Republica Populară Donețk.
  304. ^ în urma protestelor separatiștilor proruși.
  305. ^ Nerecunoscut de nici un stat
  306. ^ Recunoscut de statele independente recunoscute parțial Abhazia și Osetia de Sud-Alania și de statul independent nerecunoscut Republica Artsakh
  307. ^ a b c d e f g h i j k Drapel neoficial, prezentat doar cu titlu ilustrativ
  308. ^ Nume „oficial” Emiratul Islamic Waziristan. De jure component al Zonelor tribale administrate federal, de facto teritoriu controlat de militanți islamici apropiați de talibanii din Afganistan. După unele opinii recunoscut de facto de guvernul pakistanez.
  309. ^ Locotenent ad interim până în 3 mai 2018.
  310. ^ Anterior locotenent ad interim interimar din 7 februarie până în 11 martie 2008.
  311. ^ Restaurat. Anterior mare cancelar din 31 mai 2014 până în 10 decembrie 2016.
  312. ^ Din 6 ianuarie 2013 Autoritatea Națională Palestiniană s-a autodenumit Statul Palestina, acțiune nerecunoscută de Israel. A nu se confunda cu Statul Palestina proclamat de Organizația de Eliberare a Palestinei, practic inoperant.
  313. ^ Exercită controlul numai în Cisiordania.
  314. ^ Din 9 ianuarie 2009 Mahmoud Abbas și-a prelungit mandatul care trebuia să se termine la această dată pentru încă un an, rămânând președinte și dupâ expirarea acestui nou termen. Ca parte a conflictului FatahHamas, din 15 ianuarie 2009 până în 2 iunie 2014 Hamas a considerat ca președinte legitim pe președintele Consiliului Legislativ Palestinian Abdel Aziz Doweik care a asigurat din 15 ianuarie 2009 până în 2 iunie 2014 interimatul funcției de președinte al Autorității Naționale Palestiniene în Fâșia Gaza. Din 15 ianuarie 2009 (practic din 15 iunie 2007) Mahmoud Abbas controlează numai Cisiordania.
  315. ^ În concurență din 15 ianuarie 2009 până în 2 iunie 2014 cu președintele interimar corevendicator al Autorității Naționale Palestiniene de facto numai în Fâșia Gaza susținut de Hamas Abdel Aziz Doweik (15 ianuarie 2009 - 2 iunie 2014 corevendicator din 15 ianuarie 2009 până în 2 iunie 2014).
  316. ^ Anterior prim-ministru din 10 martie până în 6 septembrie 2003.
  317. ^ Exercită de facto controlul numai în Cisiordania. Ismail Haniyeh, care a fost prim-ministru din 19 februarie 2006 și care a fost demis pe 14 iunie 2007, a contestăt legitimitatea guvernelor numite de Mahmoud Abbas și a continuat să se considere prim-ministru al Autorității Naționale Palestiniene. Mahmoud Abbas și Hamas controleză Fâșia Gaza
  318. ^ În concurență din 6 iunie 2013 până în 2 iunie 2014 cu prim-ministrul corevendicator al Autorității Naționale Palestiniene de facto numai în Fâșia Gaza Ismail Haniyeh, (15 iunie 2007 - 2 iunie 2014, corevendicator din 15 iunie 2007 până în 2 iunie 2014).
  319. ^ a b (consliul insular)
  320. ^ Anterior președinte al Shire din 2003 până în 14 octombrie 2011.
  321. ^ și directori ai Serviciului Parcuri și Faună din Tasmania
  322. ^ sub reglemetarea Tratatului Antarcticii
  323. ^ a b c d e f g Locotenent guvernator interimar al bailiwick-ului Guernsey din 6 septembrie 2015 până în 14 martie 2016.
  324. ^ (șefi ai guvernului)
  325. ^ Nume alternativ Insula Wideawake
  326. ^ a b c Drapelul este drapelul insulei Sfânta Elena exclusiv și nu al teritoriului Sfânta Elena, Ascension și Tristan da Cunha.
  327. ^ a b c Interimară din 25 noiembrie 2017 până în 10 ianuarie 2018 pentru guvernatoarea Lisa Honan în timpul absenței acesteia.
  328. ^ a b c Anterior guvernatoare interimară din 30 octombrie până în 11 noiembrie 2017 și din 3 până în 17 mai 2017 pentru guvernatoarea Lisa Phillips în timpul absențelor acesteia.
  329. ^ a b c Nume anteror căsătoriei din 24 februarie 2018 Lisa Phillips
  330. ^ a b c În timpul absențelor sale interimat asigurat din 25 noiembrie 2017 până în 10 ianuarie 2018, din 30 octombrie până în 11 noiembrie 2017 și din 3 până în 17 mai 2017 de Louise MacMorran, șefa Biroului Guvernetorului, din 20 martie până în 3 mai 2017 de Judith Mary Leon, șefa Biroului Guvernetorului și din 1 august până în 1 septembrie 2016 de Sean Burns, șeful Biroului Guvernetorului.
  331. ^ Până în 20 septemberie 2018, intermar pentru guvernatorul Anwar Choudhury (26 martie 2018 - 20 septemberie 2018) în timpul suspendări acestuia din 13 iunie pȃnǎ ȋn 20 septembrie 2018.
  332. ^ Anterior guvernator interimar din 6 martie până în 26 martie 2018 și din 7 august până în 6 septembrie 2013.
  333. ^ Suspendat din 13 iunie 2018. Demis din funcție pe 20 septembrie 2018.
  334. ^ În timpul suspendarii sale din 13 iunie până în 20 septembrie 2018 interimat asigurat de Franz Manderson guvernetor general adjunct.
  335. ^ Anterior guvernator interimar din 7 august până în 6 septembrie 2013.
  336. ^ Nume alternativ Insulele Malvine
  337. ^ Revendicat de Argentina
  338. ^ Guvernatorii Insulelelor Falkland sunt și comisarii Georgiei de Sud și Insulelor Sandwich de Sud din 3 octombrie 1985.
  339. ^ Guvernator interimar din 4 până în 14 mai 2017 pentru guvernatorul Colin Roberts (29 aprilie 2014 - 18 iulie 2017) în timpul absenței acestuia.
  340. ^ Revendicat de Argentina
  341. ^ Guvernatorul Insulelor Falkland.
  342. ^ Guvernatorii Insulelor Falkland sunt comisarii Georgiei de Sud și Insulelor Sandwich de Sud din 3 octombrie 1985.
  343. ^ a b Componetă a Insulelor Canalului sau Anglo-Normande.
  344. ^ a b Bailiwick-urile Guernsey și Jersey nu sunt dependențe ale Regatului Unit ci posesiuni personale ale suveranilor britanici în calitate de moștenitori ai Ducatului Normandiei.
  345. ^ Locotenent guvernator interimar al bailiwick-ului Jersey din 30 noiembreie 2016 până în 13 martie 2017.
  346. ^ Anterior tenants din 1991 până în 1995.
  347. ^ Administratorii Trustului Caritabil Lihou.
  348. ^ Insula Man nu este dependențǎ a Regatului Unit ci posesiune personalǎ a suveranulor britanici în calitate de moștenitori al lordship-ului Man.
  349. ^ Locotenent guvernator interimar din aprilie până în 27 mai 2016 și din 1 aprilie până în 7 aprilie 2011.
  350. ^ Înalți comisari ai Regatului Unit în Noua Zeelendă.
  351. ^ Consul General al Regatului Unit în Auckland Noua Zeelendă.
  352. ^ sub reglemetarea Tratatului Antarcticii, revendicat de Argentina și Chile și informal de Brazilia.
  353. ^ Comandanții forțelor britanice din Diego Garcia.
  354. ^ Interimar din 13 iunie pȃnǎ ȋn 12 septembrie 2018 pentru administratorul Sean Burns în timpul absenței acestuia.
  355. ^ În timpul absențelor sale interimat asigurat din 13 iunie până în 12 septembrie 2018 de David Moores responsabil cu activitatea financiară în cadrul guvernului insulei și din 6 iunie până în 13 septembrie 2017 de Anne Biddle responsabilǎ cu activitatea comercială în cadrul guvernului insulei.
  356. ^ Anterior administrator din 15 septembrie 2010 până în 23 septembrie 2013 ȋn timpul absenței sale din 8 iunie până în 14 septembrie 2011 interimat asigurat de Lorraine Repetto trezorierul insulei.
  357. ^ Nume alternativ Insula Pasiunii
  358. ^ Miniștrii ai Teritoriilor de peste Mări ai Republicii Franceze.
  359. ^ Înalții comisari ai Republicii Franceze în Polinezia Franceză.
  360. ^ Autoritatea miniștrilor Teritoriilor de peste Mări pentru insula Clipperton este delegată înalților comisari al Republicii în Polinezia Franceză.
  361. ^ Consulii generali ai Republicii Franceze la Ierusalim.
  362. ^ Ambasadorii Republicii Franceze pe lângă Sfântul Scaun.
  363. ^ Însărcinat cu afaceri.
  364. ^ Prefecții din Guadelupa sunt și reprezentanții statului în Sfântul Bartolomeu și în Sfântul Martin din 9 iulie 2007.
  365. ^ a b c Anterior prefect interimar din 22 august 2017 până în 4 eeptembrie 2017.
  366. ^ Anterior președintă a Consililui Regional din 3 august 2012 până în 2 mai 2014.
  367. ^ Anterior președinte al Consililui Regional din 26 martie 2010 până în 18 decembrie 2015.
  368. ^ Anterior președinte al Consililui Regional din 20 martie 1998 până în 26 martie 2010.
  369. ^ Anterior înalt comisar din 19 iulie 1999 până în 29 iulie 2002 și înalt comisar interimar din 29 iulie 1994 până în 12 august 1994.
  370. ^ Înalții comisari ai Republicii Franceze în Polinezia Franceză sunt și administratori delegați ai insulei Clipperton din 2007.
  371. ^ Prefecții din Guadelupa sunt reprezentanții statului în Sfântul Bartolomeu din 9 iulie 2007.
  372. ^ Prefecții din Guadelupa sunt reprezentanții statului în Sfântul Martin din 9 iulie 2007.
  373. ^ Anterior președinte interimar al Consilului Teritorial din 14 aprilie până în 5 mai 2009.
  374. ^ Teritoriile australe și antarctice franceze sunt compuse din cinci distrcte trei dintre ele, insule subantarctice situate in sudul Oceanului Indian : Insulele Kerguelen, Insulele Crozet și insulele Sfântul-Paul și Amsterdam, unul este compus din insulițe aflate in cea mai mare parte în Canalul Mozambic Insulele Împrăștiate în timp ce al cincilea este o porțiune din continentul antarctic Teritoriul Adélie.
  375. ^ Teritoriul Adélie intră sub reglemetarea Tratatului Antarcticii Insulele Împrăștiate revendicate fiecare individual, după caz, de Comore, Madagascar, Mauritius)
  376. ^ a b Dependențele antarctice norvegiene fără populație permenentă nici guvern local sunt administrate de Departamentul Afacerilor Polare din Ministerul Justitiei și Securității Publice al Norvegiei.
  377. ^ a b c Institutul Polar Norvegian este autoritatea administrativă responsabilă cu problemele de mediu pentru dependențele antarctice norvegiene fără populație permenentă nici guvern local.
  378. ^ Guvernatorii comitatului Nordland
  379. ^ În perioada cât și-a exercitat mandatului de parlamentar interimat asigurat din 1 ianuarie 2008 până în 31 octombrie 2009 de Ola Bjerkaas.
  380. ^ sub reglemetarea Tratatului Antarcticii
  381. ^ sub reglemetarea Tratatului Antarcticii
  382. ^ Guvernatorii generali ai Noii Zeelende.
  383. ^ sub reglemetarea Tratatului Antarcticii
  384. ^ Anterior director general interimar al Antarcticii Noii Zeelende din septembrie 2013 pânâ în 3 ianuarie 2014.
  385. ^ Nume alternativ Insula Uniunii
  386. ^ Anterior administrator din 1 februarie 2011 până în 2015.
  387. ^ Anterior șef al Guvernului din 10 martie 2016 până în 9 martie 2017.
  388. ^ Anterior șef al Guvernului din 23 februarie 2015 până în 10 martie 2016.
  389. ^ a b c d e f g h i Componentă a Insulelor Minore Îndepartate ale Statelor Unite.
  390. ^ a b c d e f g h Insulele Minore Îndepărtate ale Statelor Unite ale Americii, fără populație permenentă nici guvernare locală sunt administrate de directorul Servicului Pescuitului și Faunei al Statelor Unite ale Americii subordonat Departamentului (Ministerului) Internelor.
  391. ^ a b c d e f g h Anterior director interimar al Servicului Pescuitului și Faunei al Statelor Unite din 20 ianuarie până în 19 iunie 2017.
  392. ^ din cadrul Departamentului (Ministerului) Internelor al Statelor Unite ale Americii.
  393. ^ Anumite zone scufundabile în timpul mareei din zona maritmă de 12 mile maritime care înconjoară Atolul Palmyra și din lagună sunt administarte de Biroul pentru Afaceri Insulare din cadrul Departamentului (Ministerului) Internelor al Statelor Unite.
  394. ^ Directorii programului Palmyra al Societății The Nature Conservancy.
  395. ^ Revendicat de Insulele Marsahal
  396. ^ Subsecretarii pentru Afacerile Insulare din cadrul Departamentului (Ministerului) Internelor al Statelor Unite ale Americii.
  397. ^ Din 1972, consilierii generali ai Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii.
  398. ^ Anterior guvernator interimar din noiembrie 2013 până în 16 septembrie 2014.
  399. ^ a b c Componentă a Țărilor de Jos Caraibiene (acronim BES)
  400. ^ Interimar până în 22 august 2014.
  401. ^ Cunoscută și sub numele de Tu`a.
  402. ^ sub reglemetarea Tratatului Antarcticii, semnat de 50 de state, peste care se suprapun revendicări argentiniene, australiene, braziliene, brtitanice, chiliene, franceze, neozeelandeze și norvegiene
  403. ^ formând un departament în cadrul provinciei Tierra del Fuego, Antarctica și Insulele Atlanticului de Sud, suprapus peste Teritoriul Arctic Britanic, Antarctica Chiliană și Antarctica Braziliană
  404. ^ suprapus peste Teritoriul Arctic Britanic și Antarctica Argentiniană
  405. ^ Comandanții Marinei Braziliene.
  406. ^ formând o provincie, suprapus peste Teritoriul Arctic Britanic și Antarctica Argentiniană)
  407. ^ Miniștrii Afacerilor Externe ai Republicii Elene
  408. ^ Interimar până în 20 octombrie 2018.
  409. ^ Anterior șef al statului din 27 ianuarie până în 27 august 2015.
  410. ^ Anterior administrator interimar din 2001 până în 2004.
  411. ^ Patriarhii ecumenici de Constantinople.
  412. ^ Decanii Sfintei Epistatii a Republicii Monastice a Muntelui Athos.
  413. ^ Anterior protos din 14 iunie 2013 până în 13 iunie 2014, din 14 iunie 2008 până în 13 iunie 2009, din 14 iunie 2oo3 până în 13 iunie 2004 și din 14 iunie 1998 până în 13 iunie 1999.
  414. ^ Guvernul regional al Badahșanului de Munte
  415. ^ din cadrul departamentului San Andrés y Providencia. Revendicatǎ de Statele Unite ale Americii ca teritoriu neîncorporat, neorganizat ȋn cadrul Insulelor Minore Îndepărtate ale Statelor Unite ale Americii
  416. ^ Conținând doar orașul Mogadishu.
  417. ^ Anterior ministru însărcinat cu Carriacou și Petite Martinique din 14 ianuarie 1999 până în 9 iulie 2008.
  418. ^ Interimară până în 1 august 2017.
  419. ^ Interimar până în 12 decembrie 2014, până în 15 octombrie 2014 pentru premiera Aleqa Hammond (5 aprilie 2013 - 15 octombrie 2014) în timpul suspendării acesteia la cerere.
  420. ^ Președinte al Consililui Executiv al Administrației Interimare până în 6 iunie 2015.
  421. ^ Anterior președinte din 15 mai 2013 până în 20 ianuarie 2014 în cadrul statului autonom autoproclamat Jubaland.
  422. ^ parlamentul Karakalpakstanului
  423. ^ Fotmat din Nechervan Barzani [prim-ministru din 7 martie 2012. Anterior prim-ministru din 1 martie 2006 până în 31 august 2009 și din 20 decembrie 1999 până în 1 martie 2006 (guvernului Partidului Democratic al Kurdistanului). În concurență din 4 iulie 2004 până în 1 mai 2006 cu prim-ministrul interimar al guvernului Uniunii Patiotice din Kurdistan Umar Fattah Hussain (4 iulie 2004 - 1 mai 2006 corevendicator din 4 iulie 2004 pȃnǎ ȋn 1 mai 2006) din 21 ianuarie 2001 până în 4 iulie 2004 cu prim-ministrul guvernului Uniunii Patiotice din Kurdistan Barham Salihi (21 ianuarie 2001 - 4 iulie 2004 corevendicator din 21 ianuarie 2001 până în 4 iulie 2004) și din 20 decembrie 1999 până în 21 ianuarie 2001 cu prim-ministrul guvernului Uniunii Patiotice din Kurdistan Kosrat Rasul Ali, (26 aprilie 1993 - 21 ianuarie 2001 corevendicator din 26 septembrie 1996 până în 21 ianuarie 2001)] și Qubad Talabani Ahmed Abdullah Zubair
  424. ^ Membru al Executivului de tranziție ȋncepȃnd cu 1 noiembrie 2017.
  425. ^ Anterior prim-ministru din 1 martie 2006 până în 31 august 2009 și din 20 decembrie 1999 până în 1 martie 2006 (guvernului Partidului Democratic al Kurdistanului).
  426. ^ În concurență din 4 iulie 2004 până în 1 mai 2006 cu prim-ministrul interimar al guvernului Uniunii Patiotice din Kurdistan Umar Fattah Hussain (4 iulie 2004 - 1 mai 2006 corevendicator din 4 iulie 2004 pȃnǎ ȋn 1 mai 2006), din 21 ianuarie 2001 până în 4 iulie 2004 cu prim-ministrul guvernului Uniunii Patiotice din Kurdistan Barham Salihi (21 ianuarie 2001 - 4 iulie 2004 corevendicator din 21 ianuarie 2001 până în 4 iulie 2004) și din 20 decembrie 1999 până în 21 ianuarie 2001 cu prim-ministrul guvernului Uniunii Patiotice din Kurdistan Kosrat Rasul Ali, (26 aprilie 1993 - 21 ianuarie 2001 corevendicator din 26 septembrie 1996 până în 21 ianuarie 2001).
  427. ^ Oficial reponsabil până în 12 mai 2013.
  428. ^ Anterior președinte interimar al Consiliului Suprem din 3 iulie 1993 până în 4 aprilie 1994.
  429. ^ Anterior guvernatoare din 11 martie 2006 până în 16 martie 2010.
  430. ^ Insulele Prințul Eduard și Marion.
  431. ^ Anterior primar din 12 mai 2009 pȃnǎ ȋn 1 iunie 2011.
  432. ^ din cadrul Programului Național Antarctic al Africii de Sud (SANAP)
  433. ^ Anterior comisar șef din 4 februarie 2003 până în 4 august 2006.
  434. ^ din cadrul departamentului San Andrés y Providencia. Revendicatǎ de Nicaragua, Honduras, Statele Unite ale Americii și Jamaica.
  435. ^ din cadrul departamentului San Andrés y Providencia. Revendicatǎ de Statele Unite ale Americii ca teritoriu neîncorporat, neorganizat ȋn cadrul Insulelor Minore Îndepărtate ale Statelor Unite ale Americii.
  436. ^ Cunoscută și sub numele de Singave sau Sigave.
  437. ^ a b Cunoscută uneori și sub numele de Walis după insula pe care se află.
  438. ^ Ȋn concurențǎ din 17 aprilie 2016 până în 3 iunie 2016, dată la care a fost recunoscut de administratorul superior cu regele corevendicator Felice Tominiko Halagahu (16 aprilie 2016 - 3 iunie 2016 corevendicator din 17 aprilie 2016 până în 3 iunie 2016).
  439. ^ Ȋn concurențǎ începând cu 3 iunie 2016 și din 17 aprilie până în 3 iunie 2016, dată la care Patalione Kanimoa a fost recunoscut de administratorul superior în concurență cu prim-ministrul corevendicator Setefano Hanisi (16 aprilie - 3 iunie 2016 corevendicator începând cu 3 iunie 2016 și din 17 aprilie până în 3 iunie 2016).
  440. ^ Guvern pro-georgian instalat la Tbilisi.
  441. ^ Guvern în exil, succesor al guvernului Republicii Populare Belarus, primul stat belarus independent, antesovietic, în exil la Toronto
  442. ^ Acționând în calitate de președintă.
  443. ^ Administrație în exil la Kharkiv din 16 mai 2014.
  444. ^ Guvern „în exil” care se consideră succesor al guvernului în exil din perioada sovietică, sediul la Nõmme
  445. ^ Prim-ministru acționând în calitate de președinte.
  446. ^ Anterior prim-ministru interimar din 15 septembrie 1992 până în 28 noiembrie 2003.
  447. ^ Acționând în această calitate.
  448. ^ Stat autonom nerecunoscut în cadrul Somaliei cu capitala ’’de jure’’ în Las Anod
  449. ^ În concurență din 7 august până în 20 octombrie 2017 cu președintele Ali Khalif Galaydh (1 septembrie 2014 - 20 octombrie 2017, corevendicator din 7 august până în 20 octombrie 2017).
  450. ^ Administrație Sârbâ în exil la Belgrad
  451. ^ Abreviere oficilă SANES.
  452. ^ Nume alternativ Kurdistanul de Vest, Kurdistanul Sirian. Cunoscută și sub numele de Rojava (fostul nume oficial).
  453. ^ Alep, Al-Hasakah, Deir ez-Zor, Raqqa
  454. ^ Până în 28 decembrie 2016 nume oficial Rojava Siria de Nord Federală Democratică.
  455. ^ Nume alternativ Kurdistanul de Vest, Kurdistanul Sirian. Cunoscută și sub numele de Rojava (fostul nume oficial).
  456. ^ Alep, Al-Hasakah, Deir ez-Zor, Raqqa
  457. ^ ca parte a Siriei democratice federale
  458. ^ cu o largǎ recunoaștere internaționalǎ ca unic reprezentat legal al Libiei din 25 august 2014 până în 12 martie 2016, în exil la Tobruk din 23 august 2014, În concurență cu Înaltul Consiliu al Revoluției din 1 decembrie 2016 până în 2016, cu Guvernului Salvării Naționale restaurat din 14 octombrie 2016 pȃnǎ ȋn 16 martie 2017, cu Guvernul Acordului Național ȋncepȃnd cu 12 martie 2016 și cu Guvernul Salvării Naționale din 25 august 2014 până în 5 aprilie 2016
  459. ^ Sef de stat cu o largǎ recunoaștere internaționalǎ ca unic reprezentat legal pȃnǎ in 12 martie 2016.
  460. ^ În exil la Tobruk din 23 august 2014.
  461. ^ În concurență ȋncepȃnd cu 12 martie 2016 cu președintele Consiliului Prezidențial Fayez al-Sarraj (12 martie 2016 – prezent corevendicator ȋncepȃnd cu 12 martie 2016) și din 25 august 2014 până în 5 aprilie 2016 cu președintele Noului Congres Național General Nouri Abusahmain (25 august 2014 -5 aprilie 2016 corevendicaror din 25 august 2013 până în 5 aprilie 2016).
  462. ^ Prim-ministru cu o largǎ recunoaștere internaționalǎ ca unic reprezentat legal pȃnǎ in 12 martie 2016.
  463. ^ Interimar până în 8 aprilie 2014.
  464. ^ În exil la Tobruk din 23 august 2014.
  465. ^ În concurență din 1 decembrie 2016 până în 2016 cu prim-ministrul Guvernului Înaltului Consiliu al Revoluției Omar al-Hassi (1 decembrie 2016 - 2016 corevendicator din 1 decembrie 2016 până în 2016), din 14 octombrie 2016 până în 16 martie 2017 cu prim-ministrul Guvernului Salvării Naționale restaurat Khalifa al-Ghawi (14 octombrie 2016 - 16 martie 2017 corevendicator din 14 octombrie 2016 până în 16 martie 2017), ȋncepȃnd cu 12 martie 2016 cu prim-ministrul Guvernului Acordului Național Fayez al-Sarraj (12 martie 2016 – prezent corevendicator ȋncepȃnd cu 12 martie 2016), din 1 aprilie 2015 până în 5 aprilie 2016 cu prim-ministrul Guvernului Salvăriii Naționale Khalifa al-Ghawi (1 aprilie 2015 -5 aprilie 2016 corevendicator din 1 aprilie 2015 până în 5 aprilie 2016), din 25 august 2014 până în 31 martie 2015 cu prim-ministrul Guvernului Salvării Naționale Omar al-Hassi (25 august 2014 - 31 martie 2015 corevendicator din 25 august 2014 până în 31 martie 2015) și din 4 mai până în 9 iunie 2014 cu prim-ministrul corevendicator Ahmed Maiteeq (4 mai 2014 - 9 iunie 2914 corevendicator din 4 mai 2014 până în 9 iunie 2014).
  466. ^ În exil în Țările de Jos.
  467. ^ Guvern pro-georgian instalat la Tbilisi.
  468. ^ Anterior președinte al Guvernului provizoriu alternativ din Osetia de Sud din 1 decembrie 2006 până în 10 mai 2007
  469. ^ numit de Coaliția Națională a Forțelor de Opoziție și a Revoluției din Siria, cu sediul în Azaz. În concurență cu Guvernul de Salvare ȋncepȃnd cu 2 noiembrie 2017.
  470. ^ În concurență ȋncepȃnd cu 10 decembrie 2018 cu prim-ministrul Guvernului de Salvare Fawaz Hilal (10 decembrie 2018 – prezent corevendicator ȋncepȃnd cu 10 decembrie 2018), din 18 august până în 10 decembrie 2018 cu prim-ministrul interimar al Guvernului de SalvareÍ Mohammed Jamal Shahoud (18 august 2018 = 10 decembrie 2018 corenendicaror din 18 august până în 10 decembrie 2018) și din 2 noiembrie 2017 până în 18 august 2018 cu prim-ministrul Guvernului de Salvare al Siriei Muhammed al-Sheikh (2 noiembrie 2017 - 18 august 2018 corevendicator din 2 noiembrie 2017 până în 18 august 2018).
  471. ^ numit de Consilul General al Shura, cu sediul în Idlib În concurență cu Guvernul Sirian Interimar ȋncepȃnd cu 2 noiembrie 2017.
  472. ^ Asimilați cu un șef de stat datoritǎ faptului cǎ prezideazǎ organul de stat ce numește guvernul
  473. ^ În concurență ȋncepȃnd cu 10 decembrie 2018 cu prim-ministrul Guvernului Interimar al Siriei Jawad Abu Hatab (17 mai 2016 – prezent corevendicator ȋncepȃnd cu 2 noiembrie 2017).
  474. ^ În concurență din 18 august până în 10 decembrie 2018 cu prim-ministrul Guvernului Interimar al Siriei Jawad Abu Hatab (17 mai 2016 – prezent corevencicator ȋncepȃnd cu 2 noiembrie 2017).
  475. ^ În concurență din 2 noiembrie 2017 până în 18 august 2018 cu prim-ministrul Guvernului Interimar al Siriei Jawad Abu Hatab (17 mai 2016 – prezent corevendicator ȋncepȃnd cu 2 noiembrie 2017)
  476. ^ În exil la Dharamshala, India.
  477. ^ Dalai Lama a abandonat în 29 mai 2011 rolul său politic, rămânând „gardianul protector al națiunii tibetane”.
  478. ^ Până în 26 septembrie 2012 președinte al Cabinetului (Kalon Tripa) (prim-ministru)
  479. ^ recunoscut de administrația franceză)
  480. ^ În concurență ȋncepȃnd cu 17 aprilie cu prim-ministrul corevendicator Mikaele Halagahu (17 aprilie 2016 - prezent recunoscut de administratorul superior al Wallis și Futuna pe 3 iunie 2016 corevendicator ȋncepȃnd cu 17 aprilie 2016 și din 17 aprilie 2016 până în 3 iunie 2016).
  481. ^ Anterior prim-ministru din 12 noiembrie 2011 până în 19 ianuarie 2014 și din 12 noiembrie 1996 până in 16 noiembrie 1998.
  482. ^ a b Drapelul Houthis folosit ȋn mod uzual pentru a ilustra regimul Houtis din Yemen.
  483. ^ instalat la Sana'a recunoscut numai de Iran. În concurență ȋncepȃnd cu 14 august 2016 cu Guvernul Republicii Yemen.
  484. ^ Interimar până în 25 aprilie 2018.
  485. ^ În concurență ȋncepȃnd cu 23 aprilie 2018 cu președintele Abd Rabbuh Mansur Hadi (25 februarie 2012 – prezent corevendicator ȋncepȃnd cu 21 februarie 2015).
  486. ^ În concurență din 14 august 2016 pȃnǎ ȋn 23 aprilie 2018 cu președintele Abd Rabbuh Mansur Hadi (25 februarie 2012 – prezent corevendicator ȋncepȃnd cu 21 februarie 2015).
  487. ^ În concurență ȋncepȃnd cu 18 octombrie 2018 cu prim-ministrul Maeen Abdul Malik (18 octombrie 2018 – prezent corevendicator ȋncepȃnd cu 18 octombrie 2018) și din 28 noiembrie 2016 pȃnǎ ȋn 18 octombrie 2018 cu prim-ministrul Ahmed Obeid bin Daghr (3 aprilie 2016 - 18 octombrie 2018 corevendicator din 3 aprilie 2016 pȃnǎ ȋn 18 octombrie 2018).
  488. ^ Abyan, Ad Dali, Aden, Lahij, Socotra
  489. ^ Guvern secesionist instalat în sudul Yemenului de separatiștii Mișcării de Sud la Aden.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]